În 2016 şi în prima jumătate a anului 2017, Republica Moldova a ieşit din criză, fiind înregistrată o tendinţă pozitivă pentru dezvoltarea ţării. Aceste date se conţin într-un raport analitic: „Moldova: de la haos la dezvoltare”. Studiul a fost elaborat de experţi şi analişti politici de la Institutul Politicii Eficiente (IPE), care menţionează că în prezent este nevoie de un amplu proiect de modernizare a ţării, scrie trm.md.

Moldova_patria mea

Foto: cotidianul.ro

Experții Institutului Politicii Eficiente menţionează că procese pozitive au loc atât în economie și în sfera sociala, cat și în relațiile ţării pe plan extern.

„Când am analizat situația anul 2016 si prima jumătate a anului 2017, putem constata ca Moldova a depășit criza în general și a ieșit la nivel de creștere, creșterea PIB-ului, care corespunde unei tendințe modeste mondiale – 2, 8 procente. Avem tendință pozitivă și în comerțul internațional, pentru ca în țarile Uniunii Europene a crescut exportul. Noi am acumulat cu 18 la suta venituri mai mari în bugetul național. Ce se refera la ocrotirea sănătății, avem peste 700 de mii de cetățeni care au primi medicamente compensate”, a explicat Annaslav Iacovenco, directorul de programe din cadrul IPE.

Totuşi, experţii au scos în evidență şi cele mai grave probleme.

„În pofida faptului, că reformele s-au realizat, noi avem creșterea criminalității, și aici trebuie mult de lucrat: atât Guvernul, în general, cât și ministerul de profil și subdiviziunile subordonate acestuia”, susține Ruslan Șevcenco, expert IPE.

„Desigur că suntem o țară foarte săracă, dar experienţa Estoniei, României ne arată că putem să ne ridicăm. Sarcina noastră este să ajungem din urmă aceste țări, care poate fi una reală”, a declarat Vitalie Andrievschi, directorul IPE.

Potrivit analiștilor, pentru alegerile din 2018 tema principală a dezbaterilor ar trebui să fie modernizarea ţării.

Autorii raportului au elaborat o serie de recomandări, printre care acordarea de către stat a sprijinului pentru dezvoltarea industriei inovative şi a sectorului agrar, transportului, tehnologiilor informaţionale, energiei alternative şi conservării energiei, modernizarea educaţiei, reintegrarea ţării şi creşterea pensiilor şi salariilor cu 20-30 la sută.

Anunțuri