Aleșii poporului și cetățenii au discutat despre corupție, la Cahul

Peste 40 de primari, reprezentanți ai societății civile, angajați din învățământ și președinți de raioane din regiunea centru și sud au discutat, la Cahul, problemele corupției locale cu deputații Vladimir Țurcan, Elena Bacalu, Aliona Goța și Ștefan Vlas. Evenimentul a fost organizat de Biroul Național Moldova al Organizației globale a parlamentarilor împotriva corupției (GOPAC), cu sprijinul PNUD Moldova.

Deputati-cetateni (1)

Foto: parlament.md

Vladimir Țurcan, membru GOPAC Moldova și președintele Comisiei pentru drepturile omului, a încurajat participanții să vorbească deschis, accentuând caracterul apolitic al discuțiilor propuse. Potrivit parlamentarei Elena Bacalu, deși corupția nu apare neapărat la nivel local, oamenii din teritoriu o simt cel mai bine, de aceea soluțiile trebuie găsite în comun, prin dialog. Aliona Goța și Ștefan Vlad, ambii în trecut primari de localități din sudul țării, și-au încurajat foștii colegi să informeze Parlamentul ori de câte ori va fi necesar și să se implice cât mai activ în discuții.

Reprezentanții administrației raionale din Leova, Cantemir și Taraclia au atras atenția asupra imperfecțiunii procedurilor pentru achizițiile publice. Potrivit lor, fixarea prețului minim drept singurul criteriu de evaluare deseori duce la calitatea precară a serviciului sau produsului livrat, iar oamenii au de suferit. După cum au relatat managerii mai multor școli din regiune, alimentația sănătoasă a copiilor din clasele primare este dificilă din cauza cuantumurilor foarte joase per elev. O altă consecință sunt și drumurile reparate prost, ce necesită noi investiții.

Deputati-cetateni (2)

Foto: parlament.md

Un alt subiect discutat la ședință a fost și administrarea proprietății publice în favoarea întreprinderilor de stat și în detrimentul intereselor cetățenilor din regiune. Parlamentarii participanți vor căuta soluții legislative pentru a redresa situația.

Potrivit lui Ion Dolganiuc, primarul satului Colibași, Cahul, transparența deciziilor autorităților publice și implicarea cetățenilor în treburile publice pot preveni corupția locală. Primăria Colibași asigură transmisiunea online a ședințelor consiliului local și organizează dezbateri publice pe proiecte de dezvoltare și investiționale din comunitate.

Tatiana Savva, economistă la Expert-Grup, a povestit participanților despre proiectul BudgetStories, ce permite cetățenilor să urmărească modul în care sunt cheltuiți banii publici. Potrivit expertei, transparentizarea bugetelor și luării deciziilor deschide calea pentru realizarea unor proiecte cu participare financiară locală. Astfel, de exemplu, sunt reparate drumurile locale din s. Cociulia.

Seria de consultări publice face parte din angajamentul Biroului național GOPAC Moldova de a promova o cultură de toleranță zero față de corupție și de a elimina acest flagel din structurile publice și societate în parteneriat cu societatea civilă, autoritățile locale și mediul de afaceri.

Biroul Național GOPAC Moldova a fost constituit la 12 iulie 2016, cu sprijinul PNUD Moldova, și are 9 membri, actuali și foști parlamentari.

Reclame


Categorii:Societate

Etichete:, , , ,

2 răspunsuri

  1. În genere cred că CNA, ar trebui să facă mai multe blancuri de informare și să le distribuie aleșilor locali, funcționarilor publicici ca astfel să le intre ăuțin frica în ei în caz că primesc mită.

    Apreciază

  2. Voi sta la vorba cu alesii poporului doar atunci cind ii vom alege noi direct, dar nu pe liste de partid.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.