Ex-ministru turc lansează un nou partid pentru a-l înfrunta pe șeful statului

Un fost ministru turc a lansat miercuri un nou partid de centru-dreapta pentru a concura cu președintele Recep Tayyip Erdogan înaintea alegerilor din 2019, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Meral Aksener

Meral Aksener. Foto: turgayakpinar.wordpress.com

Noul partid are câteva tente ascunse de naționalism, în încercarea de a atrage membri respinși de extrema-dreaptă și de Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) al lui Erdogan, un grup islamic conservator.

Meral Aksener a fost ministru în anii ’90, iar recent a fost membru al parlamentului din partea Partidului Mișcarea Naționalistă (MHP), de extremă-dreapta, deși ea s-a desprins de conducerea formațiunii și a luat cu ea mai mulți membri, inclusiv persoane de la vârful partidului.

În timpul referendumului recent de extindere a puterilor prezidențiale, în care Erdogan a obținut o victorie la limită, Meral Aksener s-a exprimat cu fermitate împotriva schimbărilor aduse Constituției, în timp ce vizibilitatea sa creștea.

La evenimentul de lansare a acestei mișcări politice, numită „Partidul Bun”, Meral Aksener a atras atenția că democrația țării este în pericol și a evidențiat nevoia de a întări justiția și statul de drept, acuzând în același timp nepotismul politic. Ea a făcut apel la o Turcie „liberă”.

Sistemul din Turcia cere ca un partid să treacă de pragul de 10% din voturi pentru a putea intra în parlament, un obstacol pe care trebuie să îl depășească partidele noi. În 2019, în Turcia vor avea loc de asemenea alegeri locale și un scrutin prezidențial.



Categorii:Externe

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.