Ar fi cerut 1.200 de euro ca să influențeze eliberarea ilegală a două permise de conducere

Doi bărbați de la nord ar fi făcut trafic de influență în favoarea a doi cursanți de la o școală auto din Edineț, pentru a le elibera ilegal permise de conducere. 

politie_mita_euro

Foto: trm.md

Potrivit denunțătorului, suspecții ar fi pretins și primit 1.200 de euro, susținând că au influență asupra membrilor Comisiei de examinare a candidaților pentru obținerea permisului de conducere din cadrul Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto din orașul Edineț. Scopul era determinarea acestora să aprezieze doi cursanți, soț  și soție, cu calificativul „admis” la probele examenului de obținere a permisului de conducere pentru categoriile „B” și „C”. O parte din banii pretinși, 600 de euro, ar fi fost primită de cei doi încă în luna august curent.

Bănuiții de trafic de influență au fost reținuți pentru 72 de ore. În privința lor urmează să fie decisă aplicarea măsurii preventive.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală. Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 200.000 de lei.



Categorii:Societate

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.