Premierul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu echipa de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) condusă de Ben Kelmanson.

Filip_FMI

Foto: gov.md

În debutul întâlnirii, premierul s-a referit la principalele reforme ale Guvernului în domeniul mediului de afaceri, al justiţiei şi cel social. Şeful Executivului a precizat că măsurile de îmbunătăţire a mediului de afaceri deja dau rezultate şi aceste eforturi vor fi continuate. O atenţie aparte a fost acordată şi reformei administraţiei publice, unde s-a avansat mult.

Printre priorităţile Guvernului pe termen mediu şi lung au fost evidenţiate educaţia, asigurarea supremaţiei legii şi îmbunătăţirea infrastructurii drumurilor. Pavel Filip a menţionat că Guvernul așteaptă suportul şi asistenţa FMI în realizarea reformelor importante.

Şeful echipei de experţi FMI, Ben Kelmanson, a notat că au fost observate progrese în anumite sectoare şi aceste eforturi trebuie continuate. În context, va fi examinată situația în sectoarele financiar, bugetar-fiscal și energetic. Totodată, oficialul a precizat că scopul actualei misiuni este de a constata evoluţiile în economie pe termen scurt şi perspectivele pe termen lung şi de a revizui îndeplinirea angajamentelor autorităţilor în cadrul programului cu FMI. Rezultatele evaluării vor fi expuse în raportul final.

Misiunea de experţi FMI se află în vizită de lucru în Republica Moldova în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie 2017.

Programul pe trei ani al autorităților Republicii Moldova, susținut de FMI, a fost aprobat la 7 noiembrie 2016. Acesta este finanțat printr-un credit în valoare totală de aproximativ 182 milioane de dolari, dintre care 59 milioane au fost deja debursate.

Anunțuri