Noul ataşat italian în R. Moldova, colonelul Andrea Tiveron, a fost prezentat luni, 30 octombrie, de ambasadoarea Italiei în la Chișinău, Valeria Biagiotti, în cadrul unei întrevederi secretarul de stat al Ministerului Apărării, Aurel Fondos.

Andrea Tiveron

Foto: army.md

Agenda discuţiilor a cuprins subiecte referitoare la cooperarea militară moldo-italiană, situaţia regională, documentele strategice în domeniul de apărare şi alte subiecte de interes comun.

Secretarul de stat a apreciat contribuţia părţii italiene la susţinerea logistică a contingentelor Armatei Naţionale în operaţiunea de menţinere a păcii KFOR din Kosovo. Aurel Fondos a mulţumit şi pentru oportunităţile de instruire a militarilor şi funcţionarilor publici ai Armatei Naţionale în instituţiile specializate din Italia, dar şi pentru contribuţie la derularea Proiectului NATO/PpP privind distrugerea pesticidelor în R. Moldova.

Aurel Fondos l-a felicitat pe colonelul Andrea Tiveron şi s-a arătat convins că numirea sa va intensifica cooperarea militară între Armata Naţională şi cea a Italiei.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, colonelul Andrea Tiveron a menţionat că va depune eforturi pentru implementarea unor proiecte noi de perspectivă benefice pentru ambele armate şi va sprijini orice iniţiativă de colaborare dintre cele două instituţii de apărare.

Anunțuri