În timpul verificării de rutină a celulelor, angajaţii Penitenciarului nr.13 din Chişinău au găsit marți dimineață, 31 octombrie, un deţinut decedat. Potrivit Departamentului Instituţiilor Penitenciare, bărbatul nu avea semne de violenţă, constatările preliminare ale medicilor fiind moarte subită.

Penitenciarul 13

Penitenciarul 13 din Chișinău. Foto: Miroslav Rotari / sputnik.md

Potrivit DIP, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, se afla în custodia instituției din luna mai a anului curent, fiind transferat din Federația Rusă. Acesta nu se afla la evidența medicului și nici nu a avut careva acuze de sănătate în timpul deținerii.

Imediat au fost informate organele procuraturii și Avocatul Poporului, iar corpul neînsuflețit a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru stabilirea cauzei decesului.

Administrația penitenciarului întreprinde măsuri pentru căutarea rudelor deținutului în regiunea Odesa, Ucraina, și informarea acestora despre deces.

Anunțuri