Carles Puigdemont, premierul catalan destituit aflat la Bruxelles, va fi tratat ca oricare alt cetăţean european, afirmă Charles Michel, premierul Belgiei.

Carles Puigdemont

Foto: mediafax.ro

„Domnul Puigdemont nu se află în Belgia nici la invitaţia, nici la iniţiativa Guvernului belgian”, a transmis Charles Michel într-un comunicat citat de postul RTBF, precizând că a fost informat luni despre prezenţa în Belgia a liderului catalan.

„Libera circulaţie în Spaţiul Schengen îi permite să fie prezent în Belgia fără alte formalităţi. Potrivit declaraţiei domnului Puigdemont, a venit la Bruxelles pentru că este vorba de capitala Europei. Va fi tratat ca orice alt cetăţean european, (…) cu aceleaşi drepturi şi obligaţii, nici mai mult, nici mai puţin”, a precizat Charles Michel.

Mediafax

Anunțuri