PCRM iniţiază moţiunea simplă pentru demiterea membrilor Curţii Constituţionale (CCM) în legătură cu faptul că Declaraţia de Independenţă a RM este recunoscută ca având prioritate în faţa Constituţiei.

PCRM

Foto: politics.md

Deputata comunistă Elena Bodnarenco a spus joi, în cadrul unei conferinţe de presă la Parlament, că Curtea este garantul supremaţiei Constituţiei, asigură principiul separării puterilor în stat – executivă, legislativă şi judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetățeni şi a cetăţeanului faţă de stat.

„Preşedintele CC tot mai des îşi permite să comenteze nu doar hotărârile autorităţii de jurisdicţie constituţională, dar şi anumite chestiuni politice, încălcând astfel principiul independenţei. El și-a exprimat poziția în privinţa situației economice, politice și sociale din țară, i-a criticat pe unii politicieni, precum și unele ramuri ale puterii de stat. Membrii Curții Constituționale au dat dovadă de lipsă de respect față de Constituție și au devenit una din componentele alianței de guvernare”, a explicat ea.

Potrivit deputatei, partidul a depistat 13 încălcări admise de magistraţii Curţii, în special atunci când „aceştia au recunoscut supremaţia Declaraţiei de Independenţă asupra Constituţiei, ceea ce, în perspectivă, oferă posibilitatea de a schimba denumirea limbii de stat”.

Elena Bodnarenco a menţionat că iniţiativa PCRM trebuie să fie semnată de 15 deputaţi pentru a fi înregistrată în Parlament. Fracţiunea PCRM are 7 deputaţi, după ce, în decembrie 2015, 14 comunişti au anunţat că pleacă din partid. Ulterior, ei au aderat la PDM.

În declaraţia PCRM referitor la acţiunile Curţii Constituţionale, autorii fac referinţă la „prevederile Constituţiei şi altor acte legislative”.

„Prin prezenta moţiune simplă exprimăm neîncredere judecătorilor Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, solicităm autorităţilor competente iniţierea imediată a procedurii de demitere a judecătorilor CC şi modificarea în regim de urgenţă a procedurilor de eliberare a lor din funcţie”, se arată în declaraţie.

În acelaşi timp, autorii fac trimitere la articolul 105 din Constituţie, care se referă la „raporturile Parlamentului şi Guvernului” şi prevede că „Parlamentul poate adopta o moţiune prin care să-şi exprime poziţia faţă de obiectul interpelării” (în adresa Guvernului şi membrilor Guvernului – „I.”).

Totodată, conform Constituţiei, „Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei”. Articolul 137 al Constituţiei stipulează că „Judecătorii Curţii Constituţionale sunt inamovibili pe durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei”.

Infotag

Anunțuri