Nicolae Dabija

Nicolae Dabija. Foto: moldpres.md

În satul Costeşti s-a aprins biserica. A ars tot ce era înăuntru. Afară de o Evanghelie. 

Basarabia seamănă cu acea biserică. După 28 iunie 1940 tot ce era în ea – istorie, tradiţii, memorie, oameni, credinţă, şcoală – a devenit scrum. Şi doar Limba Română a scăpat intactă. Cu ajutorul cuvintelor ei au putut fi reconstituite ulterior memoria, tradiţiile, şcoala, credinţa, oamenii, istoria Basarabiei.

Limba Română este Evanghelia noastră, care s-a salvat, salvându-ne.

Ea s-a salvat cu noi, vorbitorii ei.

Şi noi ne-am salvat cu ea, neuitându-i cuvintele.

Ce noroc de noi că nu ne-a părăsit, pe rând, pe câte unul!

Am fi avut şi noi atunci destinul altor neamuri ostatice în „închisoarea popoarelor”, cum a fost numită fosta (şi viitoarea, cred unii) URSS, în care la 1920 fuseseră atestate 200 de limbi şi popoare mai mari sau mai mici, iar în 1989 – din acestea mai rămânând doar 88 de limbi şi popoare. 112 dispăruseră.

Limba Română era una dintre cele 88.

Un merit deosebit l-au avut în supravieţuirea ei, iar de aici – şi a noastră ca neam – propovăduitorii acestei Evanghelii, profesorii de limba şi literatura română.

Orice materie care se predă în şcoală este primordială.

Dar consider că, la ora actuală, cel mai important obiect trebuie să devină Limba Română.

Ca să recuperăm timpul care ni s-a furat după 1944, când ni s-a interzis să ne vorbim limba sau ni s-a permis să o îngânăm doar cu jumătate de gură.

Ea, limba, trebuie să fie predată în şcoli nu doar de către profesorii de limbă şi literatură, dar şi de cei de istorie, matematică, biologie, chimie, astronomie, desen ş.a.

De ce? Pentru că profesorul din şcolile noastre este un model pentru elevii săi: aşa cum vorbeşte el, aşa vor vorbi şi discipolii săi, de felul cum se comportă el va depinde comportamentul acestora de-a lungul întregii lor vieţi. Or, se ştie: nu-i înveţi pe alţii ce ştii, nu-i înveţi pe alţii ce poţi, îi înveţi pe alţii ce eşti.

Marilor lingvişti, cu renume mondial, dar şi profesorilor anonimi din satele cele mai îndepărtate, le datorăm faptul că Basarabia, în vremurile tulburi pe care le-am trăit, nu s-a dezis de limba română, că şi-a păstrat-o ca pe averea ei cea mai de preţ, că actualele generaţii o vorbesc frumos şi corect, aşa cum  o vorbeşte şi Dumnezeu.

Atotţiitorul, sunt sigur, vorbeşte corect toate limbile, şi doar în iad acestea se rostesc stâlcit şi amestecat, încurcându-se una pe cealaltă.

Între marii profesori de Limbă şi Demnitate (un alt sinonim pentru noţiunea de limbă) ai poporului nostru i-aş include numaidecât pe Nicolae Corlăteanu, Anatol Ciobanu, Silviu Berejan, Ion Melniciuc, Mihail Purice, Irina Condrea, Maria Cosniceanu, Constantin Tănase, Ion Dumeniuk, Vera Alexandreanu, Vasile Bahnaru, Ion Găină, Natalia Creţu, Sabina Corniciuc, Eugenia Dodon, Adrian Ghicov, Nicolae Mătcaş, Alexandra Gherasim, Rodica Gavriliţă, Tamara Dumitraş, Ion Iachim, Constantin Bogdan, Anatol Eremia, Valentin Guţu, Vlad Pohilă, Sergiu Cojocaru, Constantin Şchiopu, Ion Braga, Vasile Pavel, Maria Bogdan, Veronica Postolachi, Viorica Bolocan, Angela Lungu, Ion Găluşcă, Parascovia Colţa, Tamara Cristei, Gheorghe Colţun, Sofia Bolduratu, Maria Hadârcă, Viorica Aramă, Ana Bejan, Ion Roşca, Ecaterina Atanasov, Maria Prodan, Zinaida Condrea, Larisa Sofronie, Valeriu Ostaş, Alexei Axan, Andrei Caşencu, Ludmila Untilov, Valentina Caraja, Iulia Ionaş, Ion Pârnău, Iov Rusnac, Albina Blanari, Alexandra Tănase, Silvia Strătilă, Natalia Cubreacov, Ion Condrea, Ludmila Casian, Maria Iacob, Maria Sârbu, Oxana Vapnişen, Ala Certan, Angela Negrub, Svetlana Nasta, Maria Friptu, Cristina Saghin, Nadejda Ciorbă, Ludmila Motricală, Nadejda Iacob, Ludmila Prisăcaru, Eugenia Delinschi şi încă atâţia alţi apărători ai Cetăţii, numită Limba Română, cărora le datorăm o mai dreaptă rostire şi cinstire a Graiului nostru din vecii.

Unul dintre oştenii acestei armate, căruia îi datorăm supravieţuirea noastră ca neam în această aşchie ruptă de la trupul Ţării, este şi Vasile Botnarciuc, profesor la Catedra de limba română şi Terminologie Medicală a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţeanu”, care în curând urmează să împlinească tânăra vârstă de 70 de ani.

La mulţi ani, domnule Profesor!

La mulţi ani, Limba Română!

Sunt convins că vei trăi încă multe secole, având propovăduitori demni de sacrificiile tale, gata să se sacrifice la rândul lor, pentru ca tu să trăieşti şi să nu dispari niciodată în hăurile istoriei, Evanghelie a noastră a tuturor – Grai Românesc.

Nicolae DABIJA

P.S. Despre articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova: eu consider că trebuie schimbată Constituţia, nu Adevărul. Minciuna nu poate fi Adevăr, chiar fixată în Constituţia unei ţări cu ajutorul unor voturi în Parlament. 

La această concluzie a ajuns şi Curtea Constituţională, care a recomandat recent înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu glotonimul „limba română”.

Igor Dodon, sluga Moscovei, ne-a ameninţat imediat cu un referendum, pentru ca poporul (ruşii, găgăuzii, agramaţii etc. – n.n.) să ne spună care e denumirea limbii. 

E ca şi cum ai supune tabla înmulţirii unui referendum, la care repetenţii să decidă dacă 2 x 2 = 4 sau cu 5. Probemele ştiinţifice în nicio ţară din lume nu se supun referendumurilor. 

Dar dacă ar fi să se desfăşoare totuşi un plebiscit în subiectul „denumirea limbii”, atunci la acesta ar urma să participe doar lingviştii, scriitorii şi profesorii de limbă şi literatură. Ei, cunoscătorii, cei care şi-au identificat destinul cu destinul limbii noastre să ne spună ce limbă vorbim şi nu indivizii care ne dispreţuiesc (urăsc) limba, politicienii şi agramaţii!

N.D.

Literatura și Arta

Anunțuri