Un polițist de sector din Chișinău a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție, fiind bănuit de corupere pasivă.

Catuse_mita_politia

Foto: cna.md

Potrivit materialelor anchetei, omul legii ar fi pretins și primit prin estorcare 4000 de lei de la un bărbat, pentru a nu documenta în conformitate cu legislația în vigoare pretinsele acțiuni ilegale ale ultimului.

Bărbatul a denunțat cazul la CNA. La scurt timp, urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, polițistul a fost prins în flagrant delict și reținut pentru 72 de ore.

În acest caz a fost inițiată o urmărire penală pentru corupere pasivă. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 10 ani cu amendă de până la 400.000 de lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de la 7 la 10 ani.

Anunțuri