România este deschisă să includă prioritățile din parcursul european al Republicii Moldova în planul de acțiuni pentru perioada președinției țării vecine la Uniunea Europeană. Despre aceasta au discutat luni, 20 noiembrie, președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, cu Veaceslav Șaramet, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Românii de pretudindeni. 

Andrian Candu_Veaceslav Saramet

Andrian Candu și Veaceslav Șaramet. Foto: parlament.md

Un alt subiect discutat este posibilitatea extinderii proiectelor UE de înfrățire a orașelor Town twinning.

Părțile au mai discutat despre extinderea proiectului Descoperă și Cunoaște România și în Republica Moldova. De asemenea, s-a decis susținerea în continuare a concursului pentru copii, organizat de Parlamentul Republicii Moldova, cu tematica UE-Moldova. Câștigătorii concursului vor beneficia de o vizită de informare în România.

Anunțuri