Șeful statului, pro-rusul Igor Dodon, liderul de facto al socialiștilor, a avut astăzi o întrevedere cu președinta PSRM, Zinaida Greaceanîi. Cei doi au făcut un „schimb de opinii cu privire la activitatea curentă”.

Dodon_Greceanii

Igor Dodon și Zinaida Greceanîi. Foto: fb.com/dodon.igor

„Am discutat despre politica bugetar-fiscală pentru anul 2018 care a fost înaintată în Parlament spre examinare, precum și despre proiectul Legii Bugetului de Stat, votat ieri în Guvern. Am salutat faptul că fracțiunea socialiștilor deja a elaborat mai multe propuneri și amendamente la aceste documente importante, amendamente ce țin de dezvoltarea mediului de afaceri, de înlesniri fiscale pentru toate ramurile economiei, de susținere a regiunilor precum și de implementare a mai multor inițiative cu caracter social, începând de la creșterea pensiilor până la politicile de susținere a persoanelor cu nevoi speciale. Am subliniat că instituția prezidențială a înaintat, de asemenea, mai multe propuneri în acest sens și am solicitat fracțiunii parlamentare a PSRM să promoveze activ atât inițiativele sale, cât și ale instituției prezidențiale”, a scris Dodon pe Facebook.

Șeful statului și totodată liderul real al PSRM mai scrie că, în alt context, a discutat cu Greceanîi despre ședința grupului de prietenie interparlamentar Moldova-Rusia, care urmează să se desfășoare la Moscova în perioada 11-13 decembrie a.c. „Astfel de întruniri între parlamentarii din Republica Moldova și Duma de Stat a Federației Ruse nu au avut loc pe parcursul a peste 9 ani. Am propus ca în componența delegației moldovenești care va pleca în capitala rusă să fie incluși reprezentanți ai legislativelor din Găgăuzia și regiunea transnistreană”, a precizat Dodon, arătându-se convins de faptul că intensificarea colaborării pe dimensiunea parlamentară va contribui la extinderea și aprofundarea relațiilor moldo-ruse.

Anunțuri