Dezamăgirea creată în rândul cetățenilor, din 2009 până în prezent, a condus la o polarizare a societății. În această perioadă, sprijinul cetățenilor pentru vectorul european a scăzut, cel în favoarea vectorului euroasiatic persistă, iar sprijinul pentru vectorul unionist ar putea în timp să-l egaleze pe cel pro-european. Declarația a fost făcută de Vitalia Pavlicenco, președinta Partidului Național Liberal la dezbaterile publice cu tema: „Poziția de start a formațiunilor politice și potențialilor candidați independenți pe platformă unionistă în prag de an electoral”, ediția a 82-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN.

Vitalia Pavlicenco

Vitalia Pavlicenco. Foto: pavlicenco.md

Potrivit Vitaliei Pavlicenco, acum câțiva ani, platforma unionistă nu prea era luată în considerare, iar Partidul Național Liberal (PNL) a reușit pe parcursul mai multor ani să instituționalizeze curentul unionist în mod legal, astfel, acest segment s-a impus, a crescut și a ajuns în atenția analiștilor ca o opțiune politica în rândul cetățenilor.

„Din 2007 până acum, am putea spune că unioniștii au obținut mai mult curaj să-și expună public opțiunea și susținerea pentru acest segment din partea cetățenilor, la rândul său, a crescut”, a afirmat Vitalia Pavlicenco.

Politiciana a exprimat deschiderea PNL de a purta un dialog cu orice partid unionist și pro-european, în timp ce entitățile politice desprinse din PL trebuie să se gândească, dacă pot reveni la o discuție. „Ceea ce s-a întâmplat la referendumul de revocare a primarului capitalei, a arătat foarte clar că dacă dreapta a fost unită, stânga radicală a fost învinsă. Trebuie să concurăm și cu Dodon, și cu PDM, dar o vom face mai bine dacă vom fi uniți”, a spus Vitalia Pavlicenco.

Vitalia Pavlicenco consideră că partidele unioniste trebuie să promoveze, împreună, idei, platforme, programe concrete și că anume partidele unioniste au obligația de a cultiva electoratul.

„Este foarte important să conștientizăm situația deosebită în care ne aflăm acum, cu un socialist președinte și cu o guvernare coruptă, care sigur că are posibilitatea și lucrează cu succes pentru interesul lor propriu. Trebuie să înțelegem că nimeni nu impune ceva cuiva, ne forțează societatea care înțelege foarte bine care e miza viitoarelor alegeri. Dialogul poate fi începutul unei coagulări pentru viitorul cetățenilor, nu și a acestui stat, care trebuie să ne ajute în obținerea și realizarea reunificării”, a conchis Vitalia Pavlicenco.

În altă ordine de idei, lidera PNL a remarcat că actualul Partid Național Liberal din România, spre regretul unioniștilor din Republica Moldova, este mai curând europenist, iar național-liberalii din Moldova sunt deschiși să se consolideze pentru a învinge „stânga radicală și puterea care este una a coruptă”.

Anunțuri