Rezultatul exaltant al referendumului de duminică (19 noiembrie a.c. – n.r.) cu pricina reprezintă, cred eu, o ultimă şansă benefică în destinul lui Dorin Chirtoacă. Depinde dacă aceasta va fi valorificată cu chibzuinţă. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, afirmând că primarul general a repurtat o victorie clasică, provenită din dragostea cetăţenilor. Forţele antireferendum, împreună cu alegătorii, au urmărit un alt scop, indiferent cine conduce primăria, scrie omul de cultură Iulius Popa în „Literatura și Arta”.

Iulius Popa

Iulius Popa. Foto: literaturasiarta.md

Logic vorbind, ar trebui ca primarul să revină la serviciu. Depinde dacă faza controlului juridic va înceta şi nu se va extinde încă pe vreo jumătate de an ca şi faza arestului la domiciliu. Persistă inclusiv cea mai malefică variantă: să rămână în funcţia de primar interimar Silvia Radu, candidatura Partidului Democrat, propusă nelegitim de un alt primar interimar, Nistor Grozavu, făcând coadă să adere la acelaşi Partid Democrat. Mai succint, la Primăria Chişinăului, temporar, s-a instalat un interimat în tranziţie. Pe o perioadă indefinită. Astfel, Partidul Democrat a cucerit ultima redută a democraţiei libere. Cu cât se va prelungi acest interimat democrat nedemocrat, bănuiesc, nici dracul nu ştie.


Iulius Popa: „E ca o benzină în foc acest Dodon. Trebuie!”


 

Uneori mă simt surprins de o idee năstruşnică: ce se întâmpla dacă Iosif Stalin era basarabean român? Trădările ar fi atins cote demne a fi incluse într-o carte a recordurilor. Luna trecută am ascultat un interviu al Stelei Popescu, celebră actriţă română, de origine orheiană. Ea a mărturisit că tatăl său a nimerit în exilul siberian din cauza turnătorilor locali. Dacă era vorba numai de părintele actriţei. Mii de suflete au pătimit din pricina denunţurilor ticluite de vecinii de mahala.

Concomitent, cazul lui Dorin Chirtoacă a reliefat o dată în plus că organele de drept republicane valorează exact cât o ceapă digerată. În unele cazuri – şi mai puţin. Ele s-au transformat într-o bâtă a Partidului Democrat, îndreptată împotriva oponenţilor săi politici. Îl plasezi pe oponent într-un interminabil arest la domiciliu, îl epuizezi de vlaga psihică, îl degradezi în faţa societăţii până acesta devine, după atâta umblătură prin necaz, un simplu schelet uman, numai bun la orele de anatomie. Politica nu este o joacă de-a războiul, mai curând ea seamănă cu o arenă de gladiatori unde lupta se duce, adesea, cu arme toxice, pe viaţă şi pe moarte. Vai şi amar de indivizii naivi care nesocotesc respectivul avertisment!


Iulius Popa: Poate să se screamă socialistul Dodon mult și bine: rușii nu vor veni


 

Şi dacă referendumul nu are niciun învingător unanim recunoscut, în schimb, el a înregistrat un mare perdant: Vladimir Putin a scăpat de sub control Chişinăul. Înfrângerea socialiştilor proruşi constituie un caz neaşteptat şi fenomenal. A început declinul precoce al lui Dodon. Chişinăul a demonstrat că nu este prorus, ci se adevereşte prooccidental, şi, parţial, proromân. Oricum, e un semn de bun augur. Aceeaşi situaţie aproximativă o vom avea şi la alegerile parlamentare din 2018. De pe acum îl anunţ pe Dodon în limba lui moldovenească: Сливай воду, блин! (Spală putina!). Prin urmare, rezultatul important al referendumului n-a vizat atât contingentul pro-Chirtoacă cât pe cel anti-Dodon. Merită luată în considerare şi declaraţia lui Vlad Plahotniuc, conform căreia forţele de stânga au suportat o zdrobitoare înfrângere, iar câştigători nu au fost.

Însă Chişinăul şi suburbiile lui nu reprezintă întreaga republică. La Bălţi scorul ar fi fost altul. Şi în raioanele din nord, şi în raioanele din sud. Vă divulg un secret. Deşi mă declar un adept al forţelor de dreapta, am votat mereu pentru ele şi voi acţiona la fel şi în viitor, faptul că Partidul Democrat ia cu asalt primăriile rurale nu mă deranjează. Nu mă deranjează nici conţinutul asaltului aplicat faţă de primari: şantaj, ameninţări cu deschiderea unor dosare penale, cumpărări ale unor funcţionari vandabili. La noi fie primarul de dreapta, fie el de stânga – ambii sunt deopotrivă vulnerabili.


Rolul pe care Igor Dodon l-ar fi acceptat benevol


 

Aud din toate părţile un cor din voci proaste care îmi cântă întruna o replică banală: … nu toţi sunt aşa. Ştiu din copilărie că nu toţi sunt aşa. Nu toţi profesorii sunt analfabeţi, deşi calitatea şcolii zace sub un minimum de intelect şubred. Nu toţi judecătorii şi medicii iau mită, deşi corupţia prosperă în organele de drept şi şuieră prin spitale. Avem şi niscaiva cititori de sămânţă, deşi aceştia constituie doar câteva procente raportate la întregul norod necititor. Avem sute de mii de credincioşi ortodocşi, deşi rar cine a pus mâna pe Biblie, studiind profund conţinutul ei. Nici pe departe nu toţi sunt aşa, deşi trăim în cea mai săracă ţară de pe continent. Ne-am deprins, de sute de ani, să trăim în negaţia nu toţi sunt aşa, deşi realitatea, aidoma unei oglinzi capricioase, ne reflectă esenţa: aproape toţi suntem aşa. Preferăm minciuna, pentru că toţi suntem aşa. Urâm adevărul, pentru că nu toţi suntem aşa.


„Agentul secret” al lui Igor Dodon rupe tăcerea


 

De atâtea ori l-am ajutat pe Dodon cum să se comporte cu lumea externă. M-a ascultat ca ceasul. Niciun conducător de stat nu s-a întâlnit cu Putin mai des de cum s-a întâlnit el. N-a rămas datornic: mi-a făcut şi el un bine. M-a sfătuit: Nu te juca cu focul! Văzând că forţele de dreapta se ceartă la tot pasul, nu regret că Partidul Democrat îi cucereşte pe primari. Ei, şefii satelor, au devenit traseişti sadea: cine e la putere – cu acela se culcă. Atenţie: nu toţi sunt aşa, deşi cunosc puţini care sunt altfel. Puţini, dar sunt.

În segmentul forţelor de dreapta vieţuiesc separat partide şi partiduţe. Cu cât un şefuleţ de partiduţ a acumulat mai puţine voturi la scrutine, cu atât e mai guraliv. Deşi toţi oamenii de pe glob au rânză, numai românului i-a trecut prin minte să o bage într-un şirag de sinonime: aroganţă, umflat în pene, obrăznicie… Situaţia se agravează. Nu-mi arde de glume şi… de sinonime. Pare-mi-se, la noi boala rânzei leac nu are. Sunt constrâns de a lua în calcul sfatul lui Dodon: refuz joaca cu focul. Fiind originar de dreapta, mă uit temporar spre un centrist ca să mă salvez de slugile lui Putin. Alternativa îmi lipseşte. Pentru că maladia rânzei, arz-o focul!, este incurabilă. Salut!

Iulius POPA, Literatura și Arta / nr. 47 (3768), 23.11.2017, pag. 3

Reclame