Cutiile negre înregistrează conversațiile din carlingă și informațiile legate de zbor, oferindu-le anchetatorilor indicii despre ultimele momente ale zborurilor înainte să se prăbușească, relatează indy100.com.

Piloti_avion

Foto: istock / Maravic

„Noapte bună, la revedere, o să pierim.”

Zborul 5055 al companiei poloneze LOT se îndrepta către New York, în 1987, când un motor a explodat. Avionul s-a prăbușit în Polonia, iar ultimele cuvinte ale unui membru al echipajului au fost :„Noapte bună, la revedere, o să pierim”.

„Nu face asta.”

În 2016, un Boeing 737 al companiei FlyDubai s-a prăbușit din cauza vântului sever și a ploii. O investigație a scos la iveală că ultimele cuvinte înregistrate au fost ale pilotului, care se adresa unui coleg, spunându-i „Nu face asta”.

La scurt timp, aeronava a explodat, ucigând 62 de persoane aflate la bord.

„La naiba, suntem morți!”

A durat doi ani pentru recuperarea cutii negre după ce zborul Air France 447 s-a prăbușit în Oceanul Atlantic, în 2009. Înainte ca impactul să omoare 228 de persoane, pilotul a țipat : „La naiba, suntem morți”.

„Aste e tot, oameni buni. La naiba.”

Pilotul zborului 352 al companiei ruse Vlasivostok Air a spus „Asta e tot, oameni buni. La naiba”, înainte ca aeronava să se prăbușească și ca cei 136 de pasageri și cei 9 membri ai echipajului să piară.

„De fapt aceste condiții nu par foarte bune, așa-i?”

Zborul 901 al Air New Zealand s-a prăbușit în Muntele Erebus, omorând 257 de oameni aflați la bord.

După o eroare tehnică, zborul a fost direcționat greșit pe o rută în Antarctica. Printre ultimele cuvinte ale unui pilot au fost : „De fapt aceste condiții nu par foarte bune, așa-i”.

„Mamă, te iubesc.”

Zborul 182 al companiei Pacific Southwest Airlines a intrat în coliziune cu un avion mic privat, în 1978, ucigând 135 de persoane aflat la bord, inclusiv doi copii.

Șapte persoane aflate la sol au murit de asemea, după ce, cele două avioane s-au prăbușit în San Diego.

Un membru al echipajului a fost auzit spunând: „Mamă, te iubesc”.

Digi.24.ro

Anunțuri