Parlamentul rus discută o propunere de interzicere a accesului reprezentanţilor media americane în camera sa inferioară, potrivit agenţiei rusă de presă RIA citată de Reuters și News.ro.

Duma_Rusia

Foto: news.ro

Olga Savastyanova, care conduce comisia de reglemantare a camerei, a spus că acest comitet ia în calcul adoptarea unei rezoluţii care să conţină acestă propunere, lunea viitoare. Ea urmează să fie aprobată marţi sau miercuri, de camera cunoscută ca Duma de Stat.

„Este o interdicţie a accesului jurnaliştilor care reprezintă mass media americane, ce vizitează Duma de Stat”, a spus Savastyanova. Ea reprezintă partidul aflat la putere, Rusia Unită, care deţine majoritatea în cameră.

Autorităţile americane au numit postul rus de televiziune RT drept „agent străin”, după ce au apărut suspiciuni că ar fi încercat să influenţeze alegerile prezidenţiale din SUA de anul trecut. RT a negat aceste acuzaţii.

Kremlinul a promis că va răspunde cu aceeaşi monedă. Preşedintele Vladimir Putin a aprobat o lege care permite autorităţilor ruse să desemneze orice instituţie internaţională de presă drept „agent străin”.

Interzicerea accesului junaliştilor americani în Duma de Stat a fost un răspuns la acţiunea similară întreprinsă de Washington, după cum a citat-o RIA pe Savastyanova.

Anunțuri