Rusia a desemnat nouă instituţii media americane drept „agenţi străini”

Moscova a declarat nouă instituţii media americane, inclusiv Vocea Americii şi Radio Europa Liberă, drept „agenţi străini”, măsură luată în replică la decizia Washingtonului de a cere entităţilor media ruse RT (Russia Today) şi Sputnik de a se înregistra drept „agenţi străini” în SUA.

SUA-Rusia

Foto: clubhousenews.com

Potrivit BBC News online, citat de Mediafax, măsura implică faptul că respectivele entităţi media servesc interesele unui guvern străin, astfel că acestea vor trebui să-şi declare sursele de finanţare.

Legea a fost adoptată rapid de Parlamentul Rusiei în doar două săptămâni şi a fost promulgată de preşedintele Vladimir Putin la finalul lunii noiembrie.

O lege similară, care vizează organizaţiile caritabile şi alte grupuri civile, există deja în Rusia.

Vocea Americii şi Radio Europa Liberă / Radio Libertatea sunt finanţate de autorităţile americane. Şapte alte instituţii media afiliate acestora vor trebui, de asemenea, să se eticheteze drept agenţi străini.

Departamentul american al Justiţiei a stabilit termenul de 13 noiembrie pentru ca Russia Today să se înregistreze ca entitate străină după ce raportul serviciilor americane de informaţii a stablit că postul tv rus „a difuzat mesaje strategice din partea Administraţiei Rusiei” pentru a alimenta disputele politice în campania electorală desfăşurată în SUA în 2016 şi pentru a amplifica „starea de nemulţumire” a cetăţenilor americani.



Categorii:Externe

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.