Curtea Constituțională a avizat pozitiv proiectul de lege, înaintat de 36 de deputați, pentru modificarea și completarea Constituției, prin introducerea vectorului european, transmite IPN.

Curtea Constitutionala

Foto: moldpres.md

Președintele Curții, Tudor Panțâru, a declarat luni, 11 decembrie, că, examinând modificările propuse, Curtea amintește că aspirațiile R. Moldova de a stabili relații politice, economice, culturale și în alte domenii de interes comun cu țările europene și orientarea spre spațiul valoric democratic european au fost consfințite în actul de constituire a statului – Declarația de Independență.

„Curtea reține că, indiferent de rezultatul examinării acestor amendamente, orientarea spre spațiul valoric democratic european constituie un principiu cu valoarea constituțională”, a notat Tudor Panțâru, potrivit sursei citate.

Pornind de la cele menționate, Curtea a hotărât că proiectul de lege pentru modificarea și completarea Constituției este prezentată de subiectul autorizat. Totodată, proiectul nu încalcă limitele de revizuire impuse de dispozițiile constituționale.

Proiectul poate fi adoptat după cel puțin șase luni de la data prezentării inițiativei de modificare a Constituției. Prezentul aviz este definitiv și nu poate fi supus niciunei căi de atac.

Procedura de modificare a Constituției R. Moldova a fost inițiată de PDM.

Anunțuri