R. Moldova are șanse să-și consolideze apărarea și să soluționeze conflictul transnistrean, dacă ar fructifica relațiile bilaterale cu statele europene și NATO. Declarația a fost făcută de fostul ministru al Apărării, liderul PLDM din Moldova, Viorel Cibotaru, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

Moldova-NATO

Foto: publika.md

Fostul ministru susține că Alianța Nord-Atlantică joacă în procesul de consolidare a apărării naționale un rol primordial din punct de vedere politic, logistic și operațional. Totodată, Viorel Cibotaru consideră că fără a depăși nivelul redus de cunoaștere în rândul populației despre rolul Alianței Nord-Atlantice, nu va putea fi consolidată apărarea țării și gradul de securitate națională.

„Aceasta ne-ar permite să conștientizăm că noi suntem și contribuitori la acea securitate națională și apărare internațională de care suntem responsabili prin documentele de aderare la ONU, la alte organizații de securitate și cooperare din Europa și la Consiliul Europei”, spune Viorel Cibotaru.

Fostul ministru susține că Republica Moldova nu mai poate, pe de o parte, tărăgăna consolidarea propriului sistem de apărare, care constituie o responsabilitate fundamentală a statului, și, pe de altă parte, prelungi la nesfârșit interpretarea anti-națională a conceptului de neutralitate care este unul de autoizolare.

„S-a făcut tot posibilul ca Republica Moldova să stea departe de România și de țările europene avansate și lucrul acesta trebuie să-l depășim prin voință politică, prin patriotism, abnegație, muncă și luptă”, a afirmat liderul liberal-democrat.

Expertul în securitate Rosian Vasiloi, este de părere că NATO poate să ofere unui stat atât cât își dorește acesta. El afirmă că Republica Moldova își dorește parteneriatul cu Alianța Nord-Atlantică pentru că nu are documente și politici în domeniul securității și apărării aprobate pentru a fi implementate. „Noi nu avem nici Strategia de securitate națională, nici Strategia pentru apărare națională, noi nu avem alte strategii sectoriale”, menționează Rosian Vasiloi.

Anunțuri