Cel de-al doilea raport Kroll dezvăluie cum au fost furați banii din sistemul bancar moldovenesc, precum și țările prin care aceștia au circulat sau în care au ajuns. Anunţul este făcut de către Banca Națională (BNM), care a publicat, în seara zilei de 21 decembrie, o sinteză a investigației fraudei bancare, pe care a primit-o împreună cu cel de-al doilea raport de la companiile Kroll și Steptoe & Johnson.

kroll

Foto: me-newswire.net

Potrivit unui comunicat de presă al BNM, sinteza conține 57 de pagini, opt capitole, care descriu metodologia investigației internaționale, analiza expunerilor băncilor fraudate în perioada 2012-2014, legătura grupului Shor cu acționariatul băncilor fraudate, mecanismele de spălare a banilor și destinația fondurilor frauduloase.

Potrivit BNM, publicarea acestor informații a fost posibilă în urma discuțiilor purtate de către autoritățile Republicii Moldova cu reprezentanții Kroll și Steptoe & Johnson, la care a fost subliniată importanța informării publicului și partenerilor de dezvoltare despre rezultatele investigației, fără a prejudicia șansele de recuperare a activelor delapidate.

Raportul de investigație propriu-zis va fi analizat de BNM în scopul identificării carențelor din sistem și aplicării măsurilor de rigoare. Reprezentanții Kroll și Steptoe & Johnson urmează sa vină la Chișinău la începutul anului viitor pentru o sesiune de lucru pe marginea raportului de investigație. În cadrul misiunii, consorțiul internațional va transmite organelor de anchetă din Moldova datele operative referitoare la urmărirea fondurilor fraudate, inclusiv lista beneficiarilor.

IPN

Anunțuri