Bulgaria şi-a început mandatul la şefia Uniunii Europene prin respingerea legii anticorupţie, pe care o cereau insistent oficialii de la Bruxelles. Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, şi-a folosit dreptul de veto pentru a refuza legea anticorupţie, pe care o consideră prea slabă şi, mai mult, este de părere că pune piedici luptei contra acestui fenomen.

Rumen Radev

Rumen Radev. Foto: news.ro

Noua lege prevede înfiinţarea unei singure instituţii care să combată corupţia. Liderul de la Sofia a decis retrimiterea documentului în Parlament, pentru a fi îmbunătăţit.

Potrivit Transparency International, Bulgaria este ţara în care nivelul corupţiei este cel mai ridicat din întreaga Uniune Europeană.

În raportul Comisiei Europene de anul trecut, se remarca faptul că cele mai puţine progrese întregistrate în Bulgaria au fost cele în lupta contra corupţiei.

Radev a acţionat la numai o zi după ce Bulgaria, cea mai săracă ţară din UE, a preluat preşedinţia semestrială a blocului comunitar european. Este pentru prima dată când statul balcanic are acest rol de când a aderat la UE, la 1 ianuarie 2007.

Bulgaria, monitorizată de Bruxelles încă de la aderarea la UE – ca și România – în privința justiției, a făcut progrese slabe în ceea ce priveşte eliminarea corupţiei şi a crimei organizate şi Comisia Europeană, executivul UE, a mustrat în repetate rânduri această ţară pentru că nu a condamnat oficialii corupţi, notează Reuters, preluată de Agerpres.

Măsurile prevăzute de legea aprobată de parlament în urmă cu două săptămâni includ crearea unei unităţi speciale anticorupţie care să investigheze persoanele ce ocupă posturi importante în stat, precum şi averile lor şi conflictele de interese.

„Cred că legea adoptată nu numai că nu creează o bază legală adecvată pentru combaterea corupţiei, dar chiar va face dificilă combaterea” acestui fenomen, a declarat Radev, care a câştigat alegerile prezidenţiale în noiembrie 2016, după ce în campanie fusese acuzat de adversarii politici că este pro-rus. Preşedintele Bulgariei este ales prin vot popular.

digi24.ro

Reclame