Miniștrii desemnați de PDM vor depune miercuri, 10 ianuarie,  jurământul de învestire. Decretele urmează să fie semnate de șeful Legislativului, Andrian Candu, care exercită temporar interimatul funcției de șef al statului.

Guvernul Republicii Moldova_RM

Foto: Miroslav Rotari / sputnik.md

De asemenea, președintele interimar al Republicii Moldova va promulga Legea pentru modificarea și completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova, reexaminată de Parlament la 22 decembrie 2017.

Evenimentul va avea loc la Reședința de Stat, la ora 10.00.

Refuzul deliberat al șefului statului, Igor Dodon, de a-și îndeplini obligația constituțională de numire a noilor membri ai Guvernului la propunerea repetată a premierului Pavel Filip, precum și refuzul de a promulga o lege pentru care Parlamentul a reconfirmat votul  constituie o încălcare a obligațiilor constituționale ale șefului statului, constatată de Curtea Constituțională.

Curtea Constituțională a constatat circumstanțele care justifică interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova pentru promulgarea unei legi la data de 5 ianuarie a.c., iar pentru remanierea guvernamentală la 2 ianuarie 2018.

Anunțuri