Șeful statului, Igor Dodon, a depus astăzi, cu ocazia celor 168 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, flori la bustul scriitorului de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare” din Chişinău. În perioada când era lider al PSRM, Dodon îl numea pe Eminescu inclusiv „renumit versificator”. Astăzi, președintele Dodon recunoaște că Eminescu este un „mare poet”.

Dodon_Eminescu

Foto: fb.com/dodon.igor

Potrivit unui comunicat al PSRM de acum cinci ani, socialistul de atunci Dodon îl numea pe Eminescu „marele poet”, dar și „renumit versificator”, adică un poet minor, la care meșteșugul de a face versuri este mai evident decât inspirația poetică. Probabil e în firea lui Dodon să se contrazică în declarații, inclusiv când e vorba de literatură.

„Marele poet s-a născut în Moldova, în Botoșani, în 1850. Opera lui Mihai Eminescu este actuală mereu, indiferent de epoca în care trăim. Creația scriitorului ne reprezintă în mare măsură, este foarte valoroasă și trebuie transmisă din generație în generație”, a scris astăzi Dodon pe Facebook.

Solcialistul Dodon despre Mihai Eminescu. Captură de ecran: comunicate.md

Reclame