55 de localități, fără energie electrică în urma ninsorilor din noaptea trecută

Un număr de 55 de localități din 12 raioane ale ţării au rămas fără curent electric în urma ninsorilor abundente din noaptea trecută.

Deszapezire_zapada_drumuri

Foto: canal3.md

Solicitat de Moldpres, ofiţerul de presă al Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Diana Țuţu, a specificat că până la ora 9.00 rămâneau fără lumină localități din raioanele Ialoveni, Criuleni, Orhei, Hâncești, Telenești, Ștefan Vodă, Anenii Noi, Cahul, Cantemir, Basarabeasca, Leova, Ungheni și UTA Gagauz-Yeri.

„Pentru restabilirea curentului lucrează echipele specializate. Angajații subdiviziunilor teritoriale ale IGSU în comun cu cei ai Inspectoratului Naţional de Poliţie patrulează și monitorizează porțiunile de drumuri cu risc de înzăpezire şi staţionează şoferii autocamioanelor grele care se pot împotmoli. Situaţia cauzată de condiţiile meteo este monitorizată intens, în cadrul IGSU fiind create trei celule de criză”, a spus Ţuţu.

Potrivit Serviciului Vamal, în dimineaţa curentă posturile vamale „Giurgiulești 1” și „Ceadîr-Lunga 2” și-au sistat temporar activitatea în legătură cu lipsa curentului electric în posturile vamale corespondente de pe teritoriul Ucrainei, cauzată de o avarie la rețelele electrice de distribuție.

Limitări de circulație sunt consemnate și prin postul vamal de tip debarcader „Molovata”, unde, din cauza vântului puternic, este sistată activitatea bacului care face legătura între localitățile Molovata Veche și Molovata Nouă.

Solicitate de Moldpres, surse din cadrul Centrului prognoze meteorologice al Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), au specificat că aproape în toată ţară este Cod Portocaliu de lapoviţă şi ninsori, cantitatea precipitațiilor constituie 20-25 l/m2. Ninsorile abundente vor conteni abia spre seara zilei de azi, iar vremea se va încălzi uşor în următoarele zile.



Categorii:Actualitate

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.