CRIZĂ peste ocean! Guvernul american se închide

Guvernul american s-a închis vineri noapte după ce câţiva republican s-au alăturat democraţilor blocând o măsură crucială care ar fi adus o finanţare pe termen scurt pentru Pentagon şi alte agenţii federale, informează Financial Times.

Donald Trump

Donald Trump. Foto: defencetalk.com

Votul din Senatul SUA asupra propunerii legislative de finanţare temporară a guvernului pentru a se evita ‘oprirea’ activităţii administraţiei federale şi a prelungi termenul de negociere a bugetului, a întrunit vineri noaptea 50 de voturi pentru şi 48 de împotrivă, insuficiente însă faţă de numărul necesar, de 60 de voturi în favoarea proiectului.

Aşadar, în jur de 750.000 de anagajaţi în administraţie nu se vor întoarce luni la muncă decât dacă se găseşte vreo soluţie în acest weekend. Această închidere parţială coincide cu aniversarea primului an de mandat a lui Donald Trump la Casa Albă.

Guvernul american a trecut prin aceste experienţe de trei ori în ultimii 25 de ani. Ultima dată când guvernul Statelor Unite a fost nevoit să închidă din lipsă de fonduri a fost în octombrie 2013, cu Barack Obama la Casa Albă, o pauză care a durat 16 zile.

Totuşi, acest „shutdown” este prima dată când are loc atunci când acelaşi partid, cel republican în acest caz, controlează atât congresul cât şi Casa Albă.

Money.ro

Reclame


Categorii:Externe

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.