Rodica Deleu, șefa BTV, postul de televiziunea al primarului fugar Renato Usatîi, a făcut o criză de nervi pe Facebook, în contextul recentelor evenimente care au avut lor în incinta Primăriei Bălți.

Rodica Deleu

Rodica Deleu. Foto: fb.com/deleurodica

Înfuriată la culme, creștina Deleu i-a blestemat pe cei care „îndeplinesc ordinele nelegitime ale șefilor săi”, dorindu-le să aibă un somn de coșmar, în care să-și prepare și mănânce propriii copii.

Mesajul integral al Rodicăi Deleu:

„Mesajul meu il adresez celor, care ideplinesc ordinile nelegitime ale sefilor sai: de fiecare data, cind veti constientiza ca executati un ordin nelegitim, sa aveti un somn de cosmar, in care sa va preparati si mincati proprii Copii. Poate atunci veti realiza ce se face cu miinile voastre cu Viitorul Moldovei. Somn usor sa aveti!”

Deleu_Fb

Captură de ecran: fb.com/deleurodica

Cel mai probabil, șefa BTV a recurs la acest gest necreștinesc din cauza mai multor surse mass-media care au prezentat altfel recenta grevă a foamei declarată de consilierii lui Usatîi. Potrivit unui material difuzat zilele trecute de BTV, mai multe site-uri informative au dezinformat publicul atunci când, utilizând secvențe video ale BTV, au relatat că ortacii lui Usatîi au primit mâncare în plină grevă a foamei.

Reclame