Preţurile apartamentelor continuă să scadă vertiginos, iar pentru anul 2018, declinul va atinge chiar şi 15 la sută. Totuşi, aproape intacte rămân costurile pentru apartamentele în case noi, cu reparaţie şi design individual. Chiar şi aşa, specialiştii spun că cererea a scăzut, în mare parte din cauza migraţiei masive şi a condiţiilor dure de creditare, impuse de bănci, scrie trm.md.

Apartamente_cheie

Foto: opiniatimisoarei.ro

Dacă acum cinci ani o garsonieră într-un bloc secundar, situat într-o zonă accesibilă din Chişinău costa chiar şi 33 de mii de euro, în 2018 situaţia s-a schimbat radical. Pe site-urile imobiliare şi agenţiile de profil, acestea pot fi procurate şi cu zece mii de euro mai puţin. Cauza este pretenţiile tot mai mari ale moldovenilor şi varietatea ofertei de pe piaţă.

„Este o tendinţă faţă de planimetrii mai noi, în stil european, cum ar fi o odaie cu living, sau living cu sufragerie, două odăi cu living. Cumpărătorul îşi doreşte o zonă de living deschis şi delimitarea dormitoarelor ca o zonă privată”, a declarat Viorel Arhip, expert imobiliar.

Cele mai solicitate apartamente sunt, în prezent, garsonierele şi cele cu două camere, iar cumpărătorii vor o locuinţă în casă nouă. Profilul cumpărătorului este cel al migrantului moldovean care, lucrează o perioadă în străinătate, doreşte să revină şi să locuiască în condiţii similare ţării unde a muncit.

Preţul pentru o garsonieră într-un bloc vechi variază între 22 de mii şi 28 de mii de euro, cele cu două camere pornesc de la 32 de mii de euro şi ajung până la 36 de mii de euro. Cele mai scumpe sunt apartamentele cu trei camere, care ajung să coste şi 42 de mii de euro.

Situaţia se schimbă atunci când ne referim la blocurile noi. O garsonieră cu reparaţie costă aproximativ până la 36 de mii de euro, cu două camere – de la 40 la 55 de mii, iar pentru trei camere – până la 80 de mii de euro.

Experţii explică cererea sporită de apartamente în Chişinău de acum zece ani prin faptul că moldovenii din localităţile rurale, care plecau atunci la muncă peste hotare, îşi legau totuşi viitorul de Moldova şi doreau să-şi cumpere cu orice preţ o locuinţă în capitală. Astăzi tendinţele sunt diferite: oamenii nu mai vor să trăiască în ţară şi se mută în străinătate cu tot cu familii, iar casele le scot la vânzare. Cei care totuşi au o dorinţă mai mare decât buzunarul şi vor să acceseze un credit imobiliar, se confruntă cu procente exorbitante din partea băncii şi bariere birocratice.

„Rata creditelor în acest sector este foarte mare, cea mai mare din toate sectoarele din economia naţională. Dezvoltatorii imobiliari se gândesc să prindă ultima zvâcnire până la apariţia unei crize. Sectorul se află într-o perioadă de stagnare şi se va confrunta cu perioada următoare cu probleme”, a mai spus Viorel Arhip.

Experţii mai spun că în 2018 este planificată darea în folosință a mii de apartamente în capitală, ceea ce va duce fără îndoială la o scădere şi mai accentuată a preţurilor pentru locuinţe.

Reclame