Plăcuţele de înmatriculare ar putea să nu mai fie scoase, la constatarea abaterii de către agentul de patrulare, scrie autoblog.md. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament.

Placute de inmatriculare_politia

Foto: autoblog.md

Autorul şi-a motivat propunerea prin faptul că după demontarea plăcuţelor, şoferii sunt deseori puşi în situaţii complicate, fiind în imposibilitate de a mai circula cu maşina până şi le recuperează. Astfel, conducătorii auto fie trebuie să apeleze la serviciile de evacuator, fie să identifice inspectorii care i-au ridicat plăcuţele pentru a le recupera, urmând ca automobilul să rămână în continuare parcat neregulamentar.

La depistarea abaterii se propune doar sancţionarea cu amendă de 300 de lei şi două puncte de penalizare. Proiectul urmează să treacă avizele comisiilor şi să fie propus aleşilor spre aprobare.

Reclame