Noile tehnologii şi competiţia la nivel geopolitic schimbă natura războaielor, comentează revista The Economist, observând că există noi tipuri de conflicte militare, intrastatale, civile, în zone urbane, şi anticipând că Rusia şi China nu vor mai accepta dominaţia internaţională a Statelor Unite.

Militari_Suedia

Foto: twitter.com

„În trecut, predicţiile privind viitoarele tipuri de conflicte militare au pus frecvent prea mult accent pe noi tehnologii şi doctrine. În secolul al XIX-lea, victoria rapidă obţinută de armata Prusiei împotriva Franţei, în 1870, a convins comandamentele militare europene că mobilizarea rapidă pe calea ferată, artileria rapidă şi concentrarea pe atac vor face războaiele scurte şi decisive. Aceste idei au fost testate la începutul Primului Război Mondial. După patru ani de lupte în tranşee pe frontul occidental, s-au dovedit a fi greşite. În anii 1930 se credea că bombardamentele aeriene asupra oraşelor se vor dovedi suficient de distrugătoare încât să genereze capitularea aproape imediată. Această ipoteză s-a confirmat doar după inventarea armelor nucleare un deceniu mai târziu. Când Statele Unite au demonstrat, în primul Război din Golf (1990-1991) ce poate face combinaţia de muniţii de mare precizie, noi tipuri de informaţii şi recunoaştere, comunicaţiile spaţiale şi tehnologia invizibilă, multă lume a presupus că în viitor Occidentul va obţine mereu victorii rapide şi nedureroase. Dar, după atacurile teroriste comise în SUA pe 11 septembrie 2001, războaiele au intrat pe un parcurs diferit”, comentează editorialistul Matthew Symonds într-un articol publicat în revista The Economist sub titlul „Noile câmburi de luptă: Viitorul războiului – Războiul încă este un concurs al voinţelor, dar tehnologia şi competiţia la nivel geopolitic schimbă natura conflictelor”.

„În ultimele cinci decenii, războaiele între ţări au devenit foarte rare, iar cele între marile puteri şi aliaţii acestora aproape inexistente, în principal în contextul puterii districtive reciproce a armelor nucleare, dar şi pe fondul constrângerilor legale internaţionale şi scăderii apetitului pentru violenţă în societăţi relativ prospere. Pe de altă parte, războaiele civile şi intrastatale au fost relativ numeroase, mai ales în ţări fragile şi eşuate, fiind de obicei de lungă durată. Schimbările climatice, creşterea populaţiei şi extremismul de tip religios şi etnic probabil vor face ca astfel de conflicte să continue. Din ce în ce mai mult, conflictele militare vor avea loc în medii urbane, inclusiv pentru că până în anul 2040 două-treimi din populaţia lumii va trăi în oraşe. Numărul megaoraşelor cu populaţii de peste zece milioane de locuitori s-a dublat, ajungând la 29 în ultimii 20 de ani, iar anual aproape 80 de milioane de oameni se mută din zone rurale în zone urbane. După cum s-a demonstrat recent în Alep şi Mosul, războiul urban intens rămâne dureros şi neselectiv, astfel că va continua să prezinte probleme dificile pentru forţele occidentale de intervenţie care au intenţii bune. Tehnologia va modifica atât conflictele urbane, cât şi celelalte tipuri de război, dar luptele vor continua să fie în zone mici”, explică editorialistul The Economist.

„Chiar dacă războaiele de amploare interstatale între marile puteri rămân improbabile, există forme mai puţin severe de competiţie militară. În mod special, atât Rusia, cât şi China nu prea mai par dorince să accepte dominaţia internaţională a Statelor Unite, care a fost o realitate în cei 20 de ani de la încheierea Războiului Rece. Ambele naţiuni sunt interesate să conteste ordinea internaţională impusă de SUA şi amândouă au demonstrat recent că sunt dispuse să aplice forţa militară pentru a apăra ceea ce consideră a fi interese legitime: Rusia prin anexarea Crimeei şi destabilizarea Ucrainei, iar China prin construirea de insule artificiale militarizate şi exercitarea de presiuni în disputele cu vecinii din Mările Chinei de Sud şi de Est. În ultimul deceniu, atât China, cât şi Rusia au investit masiv într-o gamă largă de capabilităţi militare pentru a contracara capacitatea SUA de a exercita putere în numele aliaţilor ameninţaţi sau intimidaţi. În limbajul militar, aceste capabilităţi sunt numite de tip antiacces / oprirea accesului în zonă (A2/AD). Scopul acestor ţări nu este să intre în război cu SUA, ci să facă intervenţia americană mai riscantă şi mai costisitoare. Această abordare a permis din ce în ce mai mult Rusiei şi Chinei să exploateze «zona gri» dintre război şi pace”, subliniază editorialistul Matthew Symonds, explicând că situaţiile de acest tip conduc la „războiul hibrid”, o combinaţie de „instrumente militare, economice, diplomatice, operaţiuni de recunoaştere şi acte criminale în scopul atingerii unui obiectiv politic”.

Mediafax

Reclame