Moldovenii ar putea călători fără vize în Emiratele Arabe Unite

Premierul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu premierul, vicepreşedintele și conducătorul orașului Dubai, șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum. Oficialii au apreciat dinamizarea în ultima perioadă a relațiilor politice și instituționale dintre cele două state.

Mohammed bin Rashid Al Maktoum_Pavel Filip

Mohammed bin Rashid Al Maktoum și Pavel Filip. Foto: gov.md

Pavel Filip a exprimat recunoștință părții emirateze pentru suportul acordat în crearea Ambasadei Republicii Moldova în EAU, cu sediul la Abu Dhabi, și a unui Consulat General în orașul Dubai. Premierul a confirmat, de asemenea, deschiderea pentru acordarea întregului sprijin în inaugurarea unei misiuni diplomatice a EAU în țara noastră.

Totodată, Pavel Filip a spus că autoritățile de la Chișinău își doresc eliminarea vizelor pentru cetățenii moldoveni care vizitează Emiratele Arabe Unite. În context, șeful Executivului de la Chișinău a amintit că în martie 2017, Republica Moldova a abolit regimul de vize pentru cetățenii EAU, menționând disponibilitatea de a anula vizele și pentru rezidenții acestei țări. La rândul său, șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, a menționat că în prezent se  studiază posibilitățile anulării vizelor pentru diplomații moldoveni, după care acest proces urmează să fie extins și asupra cetățenilor Republicii Moldova.

Un alt subiect de interes comun este operarea zborurilor directe între Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite. În acest sens, oficialii au salutat reluarea curselor dintre Chișinău și Dubai din noiembrie 2017, dar și interesul altor operatori avia, inclusiv low-cost, de a lansa asemenea curse. Astfel, compania Fly Dubai s-a arătat interesată să lanseze din martie 2018 curse directe Dubai-Chișinău.

Aceste măsuri, în opinia oficialilor, vor intensifica relațiile dintre oamenii de afaceri, vor spori volumul de investiții directe, precum și schimburile comerciale bilaterale. În context, premierul Pavel Filip a invitat companiile emirateze să participe la procesul de privatizare din Republica Moldova, subliniind că autoritățile de la Chișinău sunt interesate de sporirea investițiilor în domeniul aviației, IT, al agriculturii și cel al serviciilor financiare. În acest sens, părțile au convenit asupra organizării unor forumuri de afaceri în EAU și R. Moldova.

De asemenea, oficialii au făcut un schimb de opinii despre participarea Republicii Moldova la Expoziția Dubai Expo2020, precum și privind organizarea în 2018 a unui Forum investițional, cu genericul „Discover Moldovan investment opportunities” în EAU.



Categorii:Politică

Etichete:, , ,

2 răspunsuri

  1. emirate capturate sau cum sa inteleg? opozitionarii nostri aiuresc rau de tot deja bagandu-i in buzunarul lui Plahotniuc pe toti…

    Apreciază

  2. sa dea domnul! Nu-s multi doritori de a calatori in emirate, dar oricum

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.