Președintele Igor Dodon a avut astăzi o întrevedere cu delegația Camerei de Comerț și Industrie din orașul Isfahan, Iran. Delegația iraniană se află în R. Moldova la invitația lui Dodon, pe care a lansat-o în cadrul celor două vizite ale sale în Iran, pe parcursul anului 2017.

MD-Iran

Foto: fb.com/dodon.igor

Dodon scrie pe Facebook că scopul aflării oficialilor iranieni în R. Moldova constă în fortificarea relațiilor comercial-economice dintre R. Moldova și Iran.

„În cadrul dialogului am menționat existența unui potenţial enorm pentru dezvoltarea raporturilor comerciale între ambele ţări și am atras atenția asupra oportunităților de colaborare în diverse domenii, în special, cel investițional, agroindustrial, financiar-bancar, transportului, turismului, industriei prelucrătoare de metale ș.a.”, a scris Dodon.

Șeful statului a încurajat participarea companiilor iraniene în activitatea zonelor economice libere și a parcurilor industriale din R. Moldova, care „oferă condiții atractive pentru investitorii străini”.

Dodon și-a exprimat convingerea că vizita delegației iraniene în R. Moldova va impulsiona dialogul dintre cele două state și va conduce la aprofundarea relaţiilor moldo-iraniene în interesul ambelor popoare.

Anunțuri