Reprezentanți ai Fundației Germane pentru Colaborare Juridică Internațională (IRZ) s-au întâlnit astăzi cu directorul Departamentului Instituțiilor Pencitenciare, Aureliu Suhan. În cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte generale referitoare la programul de cooperare continuă cu sistemul penitenciar.

Penitenciar_inchisoare

Foto: fb.com

În același timp, au fost discutate subiecte punctuale privind instituirea regimului progresiv de executare a pedepsei, expertiza legislației execuțional-penale, crearea structurii de evaluare și planificare a executării pedepsei.

„Este binevenită colaborarea cu partenerii noștri de dezvoltare, care vin întotdeauna cu proiecte de suport la îmbunătățirea a tot ce se numește sistem penitenciar. Ne-am propus să facem mai multe reforme pe diverse domenii și sperăm să ne reușească. Mai mult ca atât, a fost adoptată noua lege a sistemului penitenciar, care va aduce schimbări esențiale la mai multe compartimente”, a declarat directorul DIP, Aureliu Suhan.

„Fundația IRZ are o colaborare îndelungată cu sistemul penitenciar. Împreună am realizat un șir de proiecte de succes, mai ales în partea ce ține de psihologia penitenciară și ne dorim în continuare să dezvoltăm această colaborare pe domeniile interesate”, a susținut directorul Fundației IRZ, Stefan Hulshorster.

Potrivit DIP, Fundația germană IRZ a fost partenerul sistemului penitenciar la implementarea Proiectului Twinning cu suportul Uniunii Europene în perioada 2009-2010.

Reclame