Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a avut, în contextul vizitei în SUA, o reuniune cu membrii comunităţi de moldoveni din Washington D.C.

Ulianovschi_SUA

Foto: mfa.gov.md

Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE a precizat că în cadrul evenimentului, conaţionalii au avut posibilitatea să adreseze diverse întrebări de interes şi să afle din prima sursă informaţii privind priorităţile politicii externe moldoveneşti, evoluţia relaţiilor dintre R. Moldova şi SUA, precum şi rezultatele vizitei de lucru a şefului diplomaţiei de la Chişinău în capitala americană.

Reuniunea a constituit un bun prilej pentru un schimb de opinii privind procedurile de asistenţă şi protecţie a drepturilor concetăţenilor peste hotare, a modalităţilor de consolidare a rolului diasporei în dezvoltarea ţării de origine, dar şi modalităţile de păstrare a obiceiurilor şi tradiţiilor naţionale.

Anunțuri