Declarația Parlamentului de condamnare a implicării Federației Ruse în Republica Moldova era necesară, dar nu este foarte clar dacă aceasta a fost adoptată din interese de stat sau din interesele personale ale lui Vlad Plahotniuc, liderul PDM, comentează analiștii politici, potrivit Radio Chișinău. Mai mult, aceștia sunt de părere că în pofida declarației, implicarea Moscovei în politicul moldovenesc se va amplifica odată cu apropierea de alegerile parlamentare.

rusia_moscova_kremlin

Foto: hepta.ro

Declarația Parlamentului prin care au fost condamnate atacurile Federației Ruse asupra securității informaționale naționale și amestecul abuziv în activitatea politică din Republica Moldova era necesară, întrucât aceste fenomene există, a comentat pentru sursa citată, analistul politic Ion Tăbârță. Totuși, el atrage atenția la contextul în care a fost adoptată, menționând că nu este clar ale cui interese sunt apărate prin această declarație – ale Republicii Moldova sau ale lui Vlad Plahotniuc.

Multe voci în spațiul public spun că, de fapt, relația cu Federația Rusă acum cumva s-a personalizat și mai degrabă este o dispută dintre președintele PDM cu anumiți factori decizionali din FR. Or, aici sunt principalele necunoscute – cât se merge pe aspect personal și pe cât se merge la nivel de politică de stat.

Relațiile moldo-ruse sunt atât de proaste încât declarația de ieri nu este în măsură să le mai deterioreze, susține fostul ambasador al Republicii Moldova la Moscova, Anatol Țăranu. El menționează însă că în pofida documentului adoptat de Parlament, Rusia va încerca să-și amplifice influența la Chișinău, mai ales în contextul alegerilor parlamentare.

Pe măsură ce se vor apropia alegerile parlamentare, implicarea în afacerile interne se va amplifica pentru că Rusia are nevoie să garanteze victoria în alegeri a Partidului Socialiștilor controlat de Igor Dodon

Prin declarația votată ieri, Parlamentul își manifestă îngrijorarea față de intensificarea atacurilor la adresa securității informaționale, semnalează practici negative manifestate de propaganda rusă, hărțuirea oficialilor politici și instituționali. De asemenea, declarația vorbește și despre partide din Republica Moldova care ar fi patronate de Rusia.

Declarația nu a fost susținută de socialiști și comuniști, care au părăsit ședința Parlamentului în semn de protest. De asemenea, Igor Dodon a criticat-o, calificând-o drept una radicală.

Proiectul respectiv a fost inițiat la 24 ianuarie, zi în care Duma de Stat din Federația Rusă a adoptat o declarație privind așa-numita discriminare a mass-mediei ruse în Republica Moldova. Documentul aprobat de Duma rusă se referea la o lege votată la Chișinău care nu va permite difuzarea pe teritoriul Republicii Moldova a emisiunilor cu caracter politic din Rusia.

Reclame