În următorul Parlament socialiștii vor iniția modificarea Constituției astfel ca R. Moldova să treacă de la regim parlamentar la regim prezidențial de conducere. Declarația a fost făcută de deputatul PSRM, Vlad Batrîncea, în cadrul emisiunii „Acces direct” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

Vlad Batrincea

Vlad Bătrâncea rupe Harta României Mari. Captură video: agora.md

„Sperăm, dar și credem că acest proiect de modificare a Constituției, de trecere a R. Moldova la stat prezidențial este unul de perspectivă”, a declarat parlamentarul. Potrivit lui, în situația R. Moldova doar un președinte puternic poate asigura o democrație adevărată și o justiție independentă.

Deputatul susține că într-un stat prezidențial președintele este capul puterii executive, dar Parlamentul rămâne pentru a aproba legi.

„Sistemul rămâne. Parlamentarism, dezbaterea proiectelor, legislația va fi obligatoriu aprobată de Parlament, doar se echilibrează sistemul”, a menționat Batrîncea.

Parlamentarul a menționat că, în luna noiembrie 2017, PSRM a început o campanie de colectare a semnăturilor pentru trecerea la republică prezidențială.

Reclame