Nicolae Dabija

Nicolae Dabija. Foto: Evgheni Lachi / ipn.md

A face stat din Republica Moldova e ca şi cum te-ai însura cu o femeie urâtă. Te impui s-o iubeşti. Te impui s-o iubeşti, pentru că n-ai încotro, dar cu trecerea timpului mai frumoasă tot nu se face. E ca o pedeapsă. Nu poţi scăpa de ea decât plecând, în cazul nostru cu tot cu casă, în lume. 

Cam aşa se explică gestul primăriilor-erou de a adopta Declaraţiile de Unire cu România.

Sunt decizii simbolice, chemate să pună guvernanţii pe gânduri: dar dacă primăriile respective au dreptate şi nu mai există alte soluţii de ieşire din impasul creat de experimentul „independenţei” noastre?!

Deciziile primarilor şi consilierilor care au adoptat aceste Declaraţii istorice sunt, după părerea mea, luate mai mult din disperare decât din curaj.

Cum altfel poţi scăpa de sărăcie, de corupţie şi de Dodon, decât unindu-te cu România?
Dar primăriile respective n-au făcut decât să repete nişte hotărâri de acum o sută de ani.
La 27 martie 1918, Sfatul Ţării – Parlamentul Basarabiei – decisese: „Basarabia… de azi înainte şi pentru totdeauna, se uneşte cu mama sa, România”.

Dar în acel an zbuciumat, Sfatul Ţării, alcătuit în majoritatea lui de ostaşi tineri veniţi de pe front, n-a făcut decât să se conformeze unei situaţii.

La 3 martie 1918 zemstva Bălţi, după un apel pe care-l expediase forului reprezentativ de la Chişinău – „Voi cum vreţi, dar noi ne unim cu România” – a votat în unanimitate unirea zemstvei (judeţului) Bălţi cu România.

Bălţenii, în fapt, sunt cei care au declanşat procesul de creare a României Mari.

Peste 10 zile, la 13 martie 1918, deputaţii zemstvei Soroca votează şi ei unirea părţii lor de Basarabie cu România.

Nordul Basarabiei trecuse la România.

La 25 martie 1918 unirea cu ţara de peste Prut o decisese prin vot şi zemstva Orhei.

Zemstva Cahul se pregătise şi ea să voteze unirea cu România la 30 martie 1918. Trebuia să-i urmeze Tighina şi Cetatea Albă.

La 27 martie aproape jumătate de Basarabie deja era unită cu România.

Dacă Sfatul Ţării mai zăbovea, rămânea fără de ţară.

Şi atunci a venit actul istoric de la 27 martie 1918: Sfatul Ţării, organul reprezentativ al Basarabiei, votează Unirea întregii Basarabii cu Ţara de dincolo de Prut.

Prin gestul ei, generaţia de la 1918 ne-a scutit de teroarea bolşevică, de consecinţele războiului civil, de deportările masive în Siberia şi la Polul Nord, de foametea dezastruoasă din anii ’30, care a cosit milioane de oameni, de deznaţionalizarea atroce care a făcut din cei peste un milion de români de dincolo de Nistru să mai rămână abia vreo două sute de mii etc.

Dacă nu era Unirea de la 1918, azi Basarabia era o Transnistrie mai largă cu graniţe pe Prut, cu Armata a 14-a la Ungheni şi cu un Krasnoselski la Chişinău…

Pentru acest lucru ar trebui să le fim veşnic recunoscători membrilor Sfatului Ţării.

Exemplul localităţilor şi zemstvelor de la 1918 este urmat azi de tot mai multe localităţi din Basarabia, de la un capăt al ei la altul.

Iată lista primăriilor al căror exemplu ar trebui să-l urmeze localităţile din toată republica:

Parcova (Edineţ),
Fântâna Albă (Edineţ),
Feşteliţa (Ştefan-Vodă),
Opaci (Căuşeni),
Ruseştii Noi (Ialoveni),
Bardar (Ialoveni),
Ulmu (Ialoveni),
Văsieni (Iloveni),
Puhoi (Ialoveni),
Goteşti (Cantemir),
Constantineşti (Cantemir),
Săseni (Călăraşi),
Nişcani (Călăraşi),
Sărătenii Vechi (Teleneşti),
Grătieşti (mun. Chişinău),
Boghiceni (Hânceşti),
Codreanca (Străşeni),
Floreni (Anenii Noi),
Târşiţei (Teleneşti),
Măgurele (Ungheni),
Răzeni (Ialoveni),
Cucoara (Cahul),
Băcioi (Chişinău),
Meleşeni (Călăraşi),
Ordăşei (Teleneşti),
Visoca (Soroca),
Bădiceni (Soroca),
Drăsliceni (Criuleni),
Ghiduleni (Rezina),
Capaclia (Cantemir),
Ursoaia (Căuşeni),
or. Cimişlia,
Vatici (Orhei),
Cioreşti (Nisporeni),
Horeşti (Ialoveni),
Chetrosu (Drochia),
Negrești (Strășeni).

„Eu vă îndemn să aveţi curaj, să nu vă fie frică. Acest moment este unul istoric pentru noi şi este unul pentru viitorul copiilor noştri. Noi suntem o insulă. Şi această declaraţie nu contravine nicidecum Constituţiei Republicii Moldova”, le-a spus primarul de Cimişlia, Gheorghe Răileanu, consilierilor locali.

Şi ei au votat pentru un destin mai bun al urmaşilor lor.

Dodon cere ca satele respective să fie arestate. Le ameninţă cu Procuratura, cu MAI, cu SIS-ul şi cu buldogul lui, Ceban. El turbează. Ca şi cei care ne vor federalizaţi, ca să ajungem mai uşor în Siberii.

Dodon găseşte Declaraţiile de Unire ale autorităţilor locale „îndreptate contra statalităţii Republica Moldova”.

Invers, aceste decizii consolidează statalitatea noastră.

Iar tot ce face Dodon, prin intenţia de federalizare, adică de înglobare a Republicii Moldova în Federaţia Rusă, o subminează.

Unirea nu înseamnă lichidarea statului Republica Moldova, ci fortificarea lui.

Dodon crede că statul nostru poate exista doar ca apendice al Federaţiei Ruse.

Adepţii Unirii capătă noi adepţi. Nu-i poţi aresta pe toţi. În Răzeni a votat şi grădiniţa.

La 15 februarie am vizitat comuna Răzeni, baştina a trei membri marcanţi ai Sfatului Ţării: Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării, Ion Pelivan, ideologul Unirii de la 1918. şi Elena Alistar, unica femeie-membru al Sfatului Ţării.

Primarul Ion Creţu şi viceprimarul Eugen Gurău văd în Declaraţia de Unire, adoptată de consilieri, un „act firesc”, care anticipează ceea ce ar trebui să realizeze politicienii celor două ţări.

La o întâlnire pe care am avut-o în acea zi cu consilierii Primăriei şi veteranii războiului din Afganistan, am amintit că în perioada interbelică, România, în a cărei componenţă se afla şi Basarabia, împărţea cu Danemarca locurile 6 şi 7 după venitul naţional în Europa. Azi salariul mediu în Danemarca e de 5800 de euro, iar – din cauza comunismului şi a celor care ne-au „eliberat” de ocupaţia germană, ca să ne pună pe grumaz jugul lor, – în România e de 400 de euro, iar în Republica Moldova – de 40 de euro. Drumul nostru spre bunăstare e către Vest, şi nu către Est, unde ţările sunt şi mai sărace decât sărăcita R. Moldova.

A insista să păstrezi Republica Moldova ca stat, aşa cum l-au modelat ruşii – fără Sudul şi Nordul Basarabiei, fără Bucovina lui Ştefan cel Mare –, doar pentru ca să poţi intra cu el în Uniunea Euro-Asiatică a lui Putin, în loc să-l uneşti cu România, e ca şi cum ai sparge o gaură în zidul unei închisori, din dorinţa de a evada, şi ai da într-o altă celulă.

Cam la asta s-ar reduce ieşirea noastră din URSS şi intrarea în Uniunea Euro-Asiatică, unde ne vrea Dodon.

Avantajele Unirii sunt evidente.

Pe când consecinţele neUnirii pot fi catastrofale pentru destinele basarabenilor care pleacă din ţară, ca şi pentru cele ale ruşilor care vin în locul lor.

Unirea e visul de milenii al Neamului nostru.

Numai locuind într-un stat al tuturor românilor, vom scăpa de Armata a 14-a, de Putin şi de gularurile viitoare cu care ne ameninţă socialiştii păgâni.

Ne adresăm şi celorlalte primării: urmaţi exemplul plin de curaj al colegilor Domniilor Voastre din cadrul primăriilor nominalizate mai sus.

Istoria vă va fi recunoscătoare.

Nicolae Dabija, Literatura și Arta

Reclame