Tone de produse din carne, confiscate la Criuleni

Ofițerii Direcției Investigarea Fraudelor Economice a Inspectoratului Național de Investigații și cei de la IP Criuleni, continuă să efectueze măsuri de prevenire şi contracarare a ilegalităţilor în domeniul procesării cărnii, fabricării mezelurilor şi afumăturilor din carne pe piaţa internă de consum.

Carne

Foto: politia.md

Polițiștii împreună cu angajații Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au efectuat un control inopinat la două întreprinderi din raionul Criuleni, specializate în procesarea cărnii, fabricarea mezelurilor și afumăturilor.

Ca urmare a verificărilor în secția de producere, au fost depistate peste 6 tone de produse din carne, dintre care peste 4 tone de carne de porc și vită fără indicarea marcajului, termenului de valabilitate, 35 kg cu termen expirat și 1.800 de ouă fără acte de proveniență și certificatul sanitar veterinar. De asemenea, polițiștii au depistat nereguli sanitare a modului de păstrare a produselor din carne.

Valoare totală a produselor se cifrează la aproximativ 470.000 de lei.

Produsele indicate au fost confiscate și transmise la păstrare către Subdiviziunea Teritorială Siguranța Alimentelor din Criuleni, pentru primirea deciziei și efectuarea procedurilor de nimicire.

Persoanele vinovate riscă amendă de la 6.000 până la 9.000 de lei.



Categorii:Societate

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.