Găgăuzia cheamă Uniunea Europeană, Consiliul Europei, OSCE, Statele Unite ale Americii, Turcia și Federația Rusă să condamne „revendicările agresive ale României privind Republica Moldova, practic prin anexarea ei”.

110504-M-LU710-109

Foto: sweeper.ro

Într-o rezoluție votată de aproximativ 500 de persoane, în cadrul Consiliului extins al tuturor autorităților găgăuze, întrunit în satul Tomai, acestea și-au exprimat poziția fermă privind păstrarea autonomiei găgăuze și a statalității Republicii Moldova, chemând la unitate în lupta împotriva unionismului, transmite IPN.

Prin adoptarea rezoluției, găgăuzii s-au pronunțat pentru păstrarea și fortificarea statutului suveran al Republicii Moldova și au condamnat „politica de stat a României îndreptată spre înghițirea Republicii Moldova”. Ei au cerut Ministerului Justiției să oprească activitatea organizațiilor care au drept scop lichidarea Republicii Moldova și Unirea cu România; Parlamentului și președintelui Republicii Moldova să adopte legea care ar interzice activitatea persoanelor care au dublă cetățenie în organele de stat, iar Procuraturii să investigheze activitatea lui ex-președintelui României Traian Băsescu, dar și a primarilor care au semnat declarațiile de unire.

Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a spus că nu înțelege de ce unionismul se dezvoltă în Moldova și de ce organele de drept nu reacționează la acțiunile unioniste, inclusiv la semnarea declarațiilor de unire de către primarii localităților din Moldova, mulțumim în acest context celor care au semnat declarații anti-unire. „În Găgăuzia noastră se păstrează autonomia, dar împreună trebuie să luptăm pentru statalitate. Există forțe care cred că în interior nu vom găsi înțelegere, dar nu trebuie să cedăm. Dacă va fi slabă Găgăuzia, va fi slabă Republica Moldova. Trebuie să ne concentrăm pe independența și statalitatea țării noastre și puternicia Găgăuziei în componența Republicii Moldova”, a spus Irina Vlah.

Președintele Adunării Populare găgăuze, Vladimir Kîssa, a remarcat că ideea unirii Moldovei cu România a început încă acum 100 de ani de la Sfatul Țării. O nouă etapă de „propagandă” s-a început la sfârșitul anilor 80 – începutul 90 când a fost aprobată o declarație de unire cu România. El a chemat organele de drept din Găgăuzia să ia măsuri în privința „mașinăriei de propagandă a unirii cu România” și a cerut conducerii Parlamentului și președintelui Republicii Moldova, OSCE, ONU, să condamne public activitățile anticonstituționale ale unionismului în Moldova.

Ex-bașcanul Găgăuziei, Dumitru Croitor, consideră că țara se află într-un real pericol. „Oameni buni, Moldova nu este doar patria voastră, dar și a noastră, iar decizându-i soarta, trebuie să vă sfătuiți și cu noi”, a spus Croitor adresându-se unioniștilor.

Cornel Dudnic, deputat în Parlament din partea Partidului Democrat, a spus că Găgăuzia nu trebuie să stea într-o parte când vine vorba de lupta cu unionismul. Acesta a condamnat vizita lui Vlah în România din 2015, dar și vizita oficialilor români în Găgăuzia, spunând că acestea nu sunt acțiuni care contribuie la lupta cu unionismul. El a mai spus că dacă se va întâmpla unirea, el va fi primul care va lua arma în mână și va lupta pentru Găgăuzia.

Rezoluția va fi prezentată „spre executare” Adunării Populare și altor autorități ale autonomiei găgăuze.

Reclame