În debutul ședinței de astăzi a Cabinetului de miniștri, prim-ministrul Pavel Filip a menționat că, în condițiile economice actuale, sunt premise pentru micșorarea prețurilor la o gamă largă de medicamente.

Medicamente

Foto: rador.ro

Premierul a precizat că redresarea situației economice din țară și stabilizarea sistemului financiar-bancar au dus la aprecierea monedei naționale, astfel fiind create condiții pentru reducerea prețurilor la peste 1400 de medicamente, în medie cu 9%.

Șeful Executivului a menționat că discuțiile la acest subiect au fost deja inițiate și a solicitat autorităților responsabile să urgenteze procesul de examinare. „Nu trebuie să așteptăm, acest lucru este prevăzut în legislație și vreau chiar pentru săptămâna viitoare să aveți concluziile și să spuneți când putem purcede la micșorarea prețurilor la medicamente”, a subliniat Pavel Filip.

Reclame