La cei 26 de ani de la izbucnirea conflictul militar de pe Nistru, președintele Igor Dodon a adresat un mesaj în legătură cu data de 2 martie 1992, o zi „consemnată pentru totdeauna în istoria statului nostru”.

Igor Dodon

Igor Dodon. Foto: timpul.md

Dodon scrie că, în ziua de 2 martie 1992, R. Moldova nu numai că a fost primită în marea familie a Organizației Națiunilor Unite, dar a și obținut recunoașterea plenară ca subiect al dreptului internațional, a obținut posibilitatea de a fi participant cu drepturi depline la relațiile internaționale în vederea edificării păcii și prosperării în întreaga lume. „Începând cu 2 martie 1992, statul nostru a deschis o nouă pagină a relațiilor cu alte state și popoare nu doar din Europa, ci și din întreaga lume”, a scris președintele.

În context, șeful statului a menționat că, totodată, anul 1992 a fost umbrit de evenimentele sinistre de pe Nistru, care au răpit sute de vieți, au distrus destinul a mii de oameni. „În prezent, cu 26 de ani mai târziu, noi continuăm să rămânem ostatici ai conflictului transnistrean nesoluționat, care împiedică dezvoltarea statului nostru comun – Republica Moldova”, menționează Dodon.

„Noi nu putem, și nici nu este corect, să trăim la infinit prin trecut, să fim prizonierii învinuirilor reciproce și ai unor temeri false.

Astăzi, în această lume ce se schimbă fulgerător, apar noi provocări și amenințări, inclusiv în domeniul asigurării securității. Astfel, nici țara noastră nu va putea să rămână într-o parte de la aceste procese. Pentru ca să nu cădem iar victime ale confruntării forțelor interne și externe, noi trebuie să apărăm cu fermitate interesele noastre naționale, să promovăm o politică externă înțeleaptă și echilibrată.

Noi trebuie să ne ațintim privirile în viitor. Doar așa, țara noastră, poporul moldovenesc, vor putea să ocupe un loc decent în marea familie a Organizației Națiunilor Unite”, a argumentat Igor Dodon.

Reclame