Compania „Edenred” (Franţa) și-a instalat la sediul din Chișinău echipamentul de producere a tichetelor de masă. Surse din cadrul companie au relatat pentru Infotag că primele tichete ar putea fi tipărite chiar în luna martie, după primirea autorizației de la Agenția de Servicii Publice.

Tichete de masa_Edenred

Foto: profit.ro

În Moldova, „Edenred” a desfăşurat o anchetă proprie şi a constatat că peste 50 de companii sunt dispuse să ofere angajaţilor tichete de masă. În prezent, „Edenred” finalizează aprobarea listei reţelelor de magazine, cantine, cafenele şi restaurante care sunt de acord să deservească clienţi prin intermediul tichetelor de masă de la angajatori.

Potrivit legii adoptate în toamna anului trecut, întreprinderile şi instituţiile de stat au dreptul să ofere angajaţilor tichete de masă. Se presupune că tichetul pentru o zi va avea valoarea nominală de 45 de lei. Costul lunar al tichetelor va fi de 950 lei – 1 mie lei şi va depinde de numărul zilelor lucrate în luna precedentă.

Legislaţia R. Moldova prevede că sumele aferente tichetelor de masă din Republica Moldova sunt deductibile în scopuri fiscale pentru angajatori, constituie un venit neimpozabil pentru salariați, precum și sunt scutite de contribuții obligatorii pentru asigurări sociale și prime de asigurare medicală.

Reclame