Pentru persoanele fizice, termenul de prezentare a declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2017, ca urmare a modificărilor operate în Codul Fiscal, este 30 aprilie. Însă, având în vedere zilele de odihnă și sărbătoare din acea perioadă, Serviciul Fiscal de Stat a anunțat, într-o conferință de presă, că declarațiile vor fi recepționate în acest an până pe 2 mai inclusiv. Pentru persoanele juridice și pentru persoane fizice care desfășoară activități antreprenoriale data-limită de prezentare a declarației este 26 martie, transmite IPN.

Fisc_penalitati_bani

Foto: observatorulph.ro

Olga Golban, șefă de direcție la SFS, a comunicat că fiecare este în drept să depună declarație. Obligatoriu trebuie să o facă contribuabilii care obțin venit salarial de la două sau mai multe locuri de muncă, persoanele care obțin venit salarial și, suplimentar, un alt venit din care, pe parcursul anului, a fost impozitat la sursa de plată de către agenții economici, dar și contribuabilii care au un venit diferit de salariu în sumă mai mare de 31140 de lei. „Este de remarcat că nu apare obligația de declarare în cazul veniturilor din care se asigură reținerea finală a impozitului la sursa de plată, precum ar dividendele, veniturile sub formă de royalty, veniturile de la jocurile de noroc și veniturile de la companiile promoționale”, a precizat responsabila de la SFS.

Cotele de impozitare pentru venitul obținut în 2017 sunt: 7% – până la suma de 31140 lei de și 18% – pentru veniturile ce depășesc această sumă.

Scutirea personală la care are dreptul fiecare persoană este de 10140 lei – sunt venituri din care nu se rețin impozite. Pentru persoanele care au participat la înlăturarea consecințelor avariei de la Cernobîl, pentru soții și și părinții persoanelor dispărute, participante la acțiunile de luptă pentru independența și integritatea țării, la războiul din Afganistan, pentru persoanele cu dizabilități din copilărie etc. scutirea personală se oferă în mărime de 15840 de lei. Scutirea pentru copii și alte persoane întreținute constituie 2340 de lei.

Persoanele fizice care vor dori să desemneze 2% din impozitul pe venit organizațiilor necomerciale sau celor de cult o vor putea face doar după depunerea declarației și achitarea impozitului pe venit, iar lista acestor organizații (594, în prezent) poate fi consultată pe site-ul Ministerului Justiției.

În scopul facilitării prezentării declarațiilor, persoane fizice vor putea solicita „declarația precompletată”, alcătuită în baza datelor de care dispune SFS. Contribuabilii o pot solicita la subdiviziunile fiscale unde de obicei sunt deserviți. Acesta este și pe site-ul SFS, în cazul în care declarațiile vor fi transmite în mod electronic. Pe site-ul SFS a fost publicat un spot care explică procedura.

Reclame