Președintele Igor Dodon susține că adunarea consacrată Centenarului Unirii Basarabiei cu România, care va avea loc pe 25 martie la Chișinău, ar putea avea un caracter provocator și violent.

Igor Dodon

Igor Dodon. Foto: ria.ru

Într-o „adresare importantă către cetățeni”, Dodon  a îndemnat forțele de ordine să-și facă datoria, iar cetățeniiii să nu iasă la contraproteste. Potrivit șefului statului, „o parte din societate este tulburată de acțiunile unioniste agresive care se desfășoară în R. Moldova”.

„Vedem cu toții cum o campanie de comemorare a unui eveniment istoric, centenarul unirii, s-a transformat rapid într-o operațiune de sfidare a statalității moldovenești, cu aplicarea unor procedee perfide, cu mobilizarea diferitor organizații unioniste finanțate din exterior, cu îndemnarea și coruperea aleșilor locali la semnarea unor acte anticonstituționale, numite de ei «declarații de unire»”, a menționat Dodon.

În opinia sa, ar fi vorba despre „un scenariu amplu antistatal”.

Dodon a atenționat instituțiile de drept să-și facă datoria și să împiedice orice escaladare a situației.

O Mare Adunare Centenară va fi organizată pe 25 martie, în Chișinău, cu prilejul marcării a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, pe 27 martie 1918. La eveniment sunt așteptați să participe primarii și consilierii din cele peste 100 de localități și orașe care au votat declarații de Reunire cu România și toți cei care susțin ideea revenirii Basarabiei la Patria-mamă, după cum au anunțat organizatorii, astăzi într-o conferință de presă.

Alianța pentru Centenar, organizatorul manifestației din 25 martie, este formată din peste 100 de organizații civice din Republica Moldova, România și Diasporă.

Anunțuri