În ultima duminică a lunii martie, Moldova trece la ora de vară. Ceasul se mută cu o oră înainte. Ora 02.00 va deveni ora 03.00, transmite IPN.

Ceas_ora 3

Foto: legendsofthenight.wordpress.com

În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activități umane să se desfășoare cât mai mult posibil pe lumină naturală. Ora de vară este valabilă între ultima duminică din martie și ultima duminică din octombrie.

Pe parcursul anilor, au parvenit propuneri de a renunța la această practică, fiind invocate unele prejudicii aduse sănătății, în special persoanelor în etate și celor care suferă de boli cronice. Potrivit specialiștilor, din punct de vedere psihologic nu există un pericol deosebit, însă apare totuși o reacție moderată de stres ca la orice factor de schimbare.

În februarie anul curent, Parlamentul European a votat pentru eliminarea practicii de schimbare a orei. Parlamentarii europeni au cerut Comisiei Europene să facă o evaluare detaliată a directivei care prevede schimbarea orei și să propună un plan de revizuire a acesteia, dacă se va constata că este oportun. O decizie definitivă nu a fost deocamdată luată.

Prima tară care a adoptat ora de vară a fost Germania, în 1916, aceasta fiind urmată de Marea Britanie, Belgia și Danemarca.

Reclame