Deputatul socialist Vlad Batrâncea susține că peste 300 de localități s-au pronunțat „categoric” împotriva unionismului și au semnat declarații în susținerea statalității și suveranității R. Moldova.

Vlad Batrincea

Vlad Batrîncea rupe harta României Mari în Parlament. Captură video: agora.md

Potrivit lui Batrâncea, 259 de declarații au fost semnate de majoritatea consilierilor raionali, locali şi primarii din orașele și satele republicii și încă peste 40 de declarații – semnate la adunările locuitorilor satelor.

„În ciuda intensificării mișcării forțelor unioniste, cu complicitatea tacită a autorităților statului, majoritatea absolută a cetățenilor Republicii Moldova pledează împotriva acțiunilor provocatoare ale unioniștilor, împotriva încercărilor de destabilizare a situației din țară. Prin acțiunile sale agresive, unioniștii, au provocat efectul opus. Majoritatea cetățenilor s-au unit în dorință de a consolida statalitatea și suveranitatea Republicii Moldova. Unionismul trece, Moldova va rămâne!”, a scris fruntașul PSRM pe Facebook.

La rândul lor, unioniștii susțin că, până în prezent, peste 125 de localități și 3 raioane din R. Moldova au votat, începând cu 23 ianuarie a.c., Declarații de Unire cu România. Duminică, 25 martie, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău va avea loc Marea Adunare Centenară, acțiune unionistă organizată cu ocazia celor 100 de ani de la Marea Unire de la 1918.

Reclame