În fiecare sfârșit de martie, românii celebrează Unirea Basarabiei cu România, act înfăptuit în anul 1918. Astăzi, 25 martie, la 100 de ani de la decizia firească a înaintașilor moldovenilor, Chișinăul va deveni centrul de greutate al manifestărilor de sărbătorire a actului istoric de la 1918, scrie Deschide.md.

Marea Adunare Centenara

Astfel, la apelul mai multor organizații patriotice din R. Moldova, români de pe ambele maluri ale Prutului își dau întâlnire în PMAN, cu începere de la ora 12:00, pentru un eveniment generic și simbolic intitulat „Marea Adunare Centenară”.

La manifestare vor participa inclusiv reprezentanți ai partidelor politice și oameni politici din R. Moldova și România.

Din R. Moldova au confirmat participarea Partidul Unității Naționale, Partidul Liberal, Partidul Național Liberal, Partidul Liberal Democrat.Dorința de a fi prezeentă alături din unioniștii din PMAN și-a exprimat-o și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu.

Din România şi-au anunţat prezenţa fostul preşedinte Traian Băsescu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, dar şi mai mulţi deputaţi şi aleşi locali care susţin unirea Republicii Moldova cu România.

La Chișinău vor veni unioniști din mai multe raioane ale R. Moldova. Cei care vor ajunge din raioanele aflate în sudul R. Moldova se vor aduna în scuarul Academiei de Științe, de la ora 11:00. Cei care vor veni din nordul R. Moldova se vor aduna la Circul din capitală, iar cei din vest, raioanele Ungheni, Strășeni, Călărași, Nisporeni, se vor întâlni în fața Universității Pedagogice „Ion Creangă”, urmând ca toți să pornească pe jos înspre PMAN.

Potrivit estimărilor, Marea Adunare Centenară ar putea aduna astăzi, la Chișinău, 100.000 de participanți.

Reclame