Directoarea executivă a Asociației pentru Politică Externă, Victoria Bucătaru, consideră că în prezent există mai multe riscuri decât posibilități de a reglementa conflictul transnistrean în favoarea Republicii Moldova.

Tiraspol_Transnistria

Tiraspol. Foto: roadfromkurdistan.wordpress.com

În opinia sa, atât timp cât nu se discută foarte clar și transparent despre acele înțelegeri politice, fie că este vorba la nivel național sau la nivel internațional, cât și înțelegeri de securitate, Republica Moldova se află într-o situație defavorizată. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN, Victoria Bucătaru, a spus că este puțin probabil să se ajungă la un compromis în dosarul transnistrean.

„Din păcate, nu s-a ajuns la un rezultat viabil și în prezent nu avem niciun indiciu că conflictul ar putea fi soluționat. Din această cauză, probabil, ar trebui să ne punem întrebarea dacă formatul „5+2” ar trebui modificat sau nu. Și poate ar fi bine să încercăm să vedem care sunt premisele și dacă corect au fost interpretate cauzele conflictului sau acestea au fost impuse de către actori terți. Până în prezent conflictul transnistrean este văzut ca un conflict etnic, însă în momentul de față se observă că sunt niște elemente și ale unui război hibrid, care a fost impus de către Federația Rusă, dar care a fost conceptualizat abia după anul 2014, odată cu anexarea Crimeii de către Federația Rusă”, a notat directoarea APE.

Victoria Bucătaru a menționat că Republica Moldova a fost pusă în situația să poarte negocieri în baza a trei coșuri. Este vorba despre coșul umanitar, economic și cel politic și de securitate. Până în prezent, au fost deschise doar două coșuri; mai puțin s-a pus accentul pe coșul numărul trei, care ține de soluționarea politică, dar și cea de securitate. În opinia sa, atât timp cât Republica Moldova va fi pusă în situația de a negocia doar în baza la aceste trei coșuri și nu se va deschide coșul numărul trei – reglementarea politică și de securitate, care ține de retragerea trupelor de pe teritoriul Republicii Moldova, contingentului militar rus, dar și a munițiilor, așa cum a fost înțelegerea la summitul de la Istanbul în anul 1999, va fi foarte dificil să fie găsită o soluție pentru reglementarea conflictului.

Victoria Bucătaru crede că pentru Republica Moldova vizita reprezentantului special al președinției italiene a OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean Franco Frattini ar însemna și o schimbare de poziție, pentru că poziția inițială pe care Frattini a avut-o a fost mai mult de a susține poziția Federației Ruse în formatul de negocieri 5+2, ceea ce nu este acceptabil pentru Republica Moldova, iar în calitatea sa de reprezentant al OSCE acesta ar fi trebuit să aibă o poziție mult mai moderată.

În altă ordine de idei, directoarea APE a spus că, din păcate, carul nu se mișcă din loc şi nu se observă rezultate viabile ale formatului 5+2. La fel, nu există o viziune de țară clară în ce privește reglementarea transnistreană. Există o anumită viziune pe care o împărtășește Guvernul, susținut de către Parlament, de asemenea există o viziune mai recentă a președintelui, care diferă de cea a Guvernului.

Reclame