Fracţiunea PSRM i-a propus speakerului Parlamentului, Andrian Candu, să-şi dea demisia de bunăvoie în legătură cu participarea sa la şedinţa solemnă a Parlamentului României cu prilejul Centenarului unirii Basarabiei şi României.

Andrian Candu

Andrian Candu. Foto: parlament.md

Socialiștii au mai propus votarea repetată a declarației Parlamentului R. Moldova cu privire la inviolabilitatea suveranității, independenței și neutralității permanente a republicii, care a fost adoptată acum doi ani.

Deputatul PSRM, Vlad Batrîncea, a spus că marți „Parlamentul României a adoptat declaraţia scandalos privind unirea cu Moldova, în prezența ruşinoasă a reprezentanţilor RM, cărora li s-a ţinut o prelegere despre istorie și politică”.

„La 31 martie 2016, prin declarație, 68 de deputați au confirmat ceea ce cred 80% dintre cetățenii Moldovei: suntem un stat independent. Printre acești 68 eraţi şi dumneavoastră, domnule Candu”, a amintit el.

Potrivit deputatului, participarea lui Candu la ședința solemnă a Parlamentului României arată că „speakerul nu mai reprezintă poporul Moldovei și trebuie să plece din funcţie”.

Ca răspuns la propunerea socialiștilor, Candu a spus că „Parlamentul României a adoptat declarația de celebrare a centenarului unirii, care este un eveniment istoric, dar nu a adoptat declarația de unire cu Moldova”.

„Din păcate, nu a fost asigurată traducerea într-o limbă mai ușor de înțeles pentru dumneavoastră. Eu, ca și alți colegi din Parlament, am participat la ceremonia de serbare, la fel ca şi la alte evenimente similare din Vilnius, Riga, Varșovia și Sankt-Petersburg”, a explicat Candu.

Speakerul le-a reproşat socialiştilor că nu dau dovadă de toleranţă faţă de alte opinii, precum şi că tensionează situaţia.

„Într-un stat multinațional cum este Moldova ar trebui să existe toleranță, înțelegere și respect față de alte opinii. Găgăuzia are propria sa opinie, la fel ca și locuitorii din nordul ţării, din Transnistria și Taraclia”, consideră el.

Președintele fracţiunii PDM, Marian Lupu, a reiterat poziția partidului său, potrivit căruia „Moldova a fost și va fi un stat independent, suveran și neutru”.

„Afară de opinia partidului, peste 80% dintre cetățenii Moldovei spun același lucru. Și aceasta după 27 de ani de independență și numeroase încercări de a impune o poziție străină. În țara noastră s-a format conștiința națională și nimeni nu va frânge”, a spus el.

Președintele PL, Mihai Ghimpu, care a promis că nu va reveni în Parlament până la unirea cu România, a declarat că Andrian Candu nu poate reprezenta poporul moldovenesc, „pentru că nu există aşa popor, ci există doar națiunea română”.

El le-a reproșat deputaţilor socialiști că sunt împotriva României, deşi unii dintre ei deţin şi cetățenia română.

„Iată aşa patrioți sunteţi voi: la Moscova sunteți ruși, la Chișinău – moldoveni, iar la București – români”, a spus Ghimpu, adresându-se socialiștilor.

Deputatul din partea Grupului Popular European din Parlament, Eugen Carpov, a spus că este imposibil să fie revotată o declarație pe care nimeni nu a anulat-o.

„Noi respectăm Constituția și prevederile privind independența, suveranitatea și neutralitatea, însă Rusia le încalcă prin armata sa care se află pe teritoriul Transnistriei”, a spus Carpov.

Infotag

Reclame