Președinta PAS, Maia Sandu, susține că formațiunea pe care o reprezintă, împreună cu PPDA, își dorește nu doar să câștige alegerile din municipiul Chișinău, care au loc în data de 20 mai, dar și scrutinul parlamentar de la sfârșitul anului curent. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „În PROfunzime” de la postul de televiziune PRO TV Chișinău, transmite IPN.

Maia Sandu

Maia Sandu. Captură video: privesc.eu

„Vrem să câștigăm și Chișinăul, dar și alegerile parlamentare. Și vreau ca toată lumea să înțeleagă corect prin această prismă – nu vorbim doar de Chișinău, trebuie să facem tot posibilul să ne unim eforturile. Nu avem dreptul să dezbinăm acum forțele antioligarhice, pro-europene”, a declarat Maia Sandu.

Referitor la mecanismul stabilit între cele două partide privind selectarea candidaților la parlamentare, Maia Sandu a menționat că membrii ambelor formațiuni au șanse egale de a ajunge în echipa pentru scrutinul parlamentar. Liderul PAS a spus că pentru selecție vor exista două comisii: una pentru integritate și alta pentru meritocrație.

De asemenea, președinta PAS a afirmat că decizia adoptată în raport cu alegerile din capitală au pornit de la tabloul general, de la alegerile parlamentare. „Pentru a menține această unitate a forțelor autentic pro-europene, antioligarhice, am ajuns la această decizie prin care îl sprijinim pe Andrei Năstase la alegerile din Chișinău și, în același timp, am reușit să convenim detaliile acestui acord, mecanismul de selectare a echipei atât pe liste, cât și în circumscripții”, susține Maia Sandu.

Președinta PAS spune că va face campanie astfel încât să-și convingă susținătorii pentru a asigura accederea lui Andrei Năstase la funcția de primar al Chișinăului.

„Eu sunt sigură că domnul Năstase va face tot ce-i va sta în puteri ca să schimbe lucrurile spre bine în Chișinău, în același timp, suntem conștienți cu toții care sunt impedimentele pentru administrarea corectă a Chișinăului pe care va încerca să le creeze această guvernare. În al doilea rând, în condițiile în care justiția este controlată, procuratura nu-și face treaba, lucrurile acestea vor îngreuna activitatea unui nou primar atunci când va vrea să facă ordine în instituțiile din subordine, atunci când va vrea să schimbe managementul anumitor organizații pentru ca lucrurile să se schimbe spre bine”, a declarat Maia Sandu.

Referitor la un posibil candidat la alegerile din municipiul Bălți, Maia Sandu a declarat că deocamdată nu a fost luată nicio decizie.

Reclame